Profesorii cer anularea măsurilor Guvernului și demisia ministrului Daniel David: „Noi începem activitățile în septembrie”

0
Publicat:

Vineri a fost a opta zi de proteste în fața Ministerului Educației, unde zeci de profesori i-au cerut demisia ministrului Daniel David. Cadrele didactice au anunțat că încearcă să strângă 100.000 de semnături pentru inițierea unui proiect de lege care să anuleze măsurile Guvernului privind creșterea normei didactice și majorarea numărului de elevi în clasă. Daniel David a recunoscut că sistemul este într-o „situație de criză”. 

FOTO: Mediafax/Alexandru Dobre

Într-o intervenție la postul B1 TV, ministrul Educației a recunoscut că sistemul se confruntă cu o „situație de criză” din cauza unui buget insuficient, care nu acoperă integral salariile și bursele pentru întregul an școlar.

Daniel David a explicat că ministerul a solicitat fonduri suplimentare de la începutul anului, însă a primit bani doar pentru o parte din perioadă, urmând să aștepte o eventuală rectificare bugetară pozitivă.

„Am vrut să vă spun că dacă știam că doresc să discute, nu mergeam în concediu cele două-trei zile. Când am aflat că doresc să discutăm, m-am reîntors”, a precizat ministrul vineri, 8 august, adăugând că este deschis la propuneri pentru modificarea ordinelor de ministru, dar nu poate interveni asupra prevederilor din legea fiscal-bugetară. Acestea, spune el, pot fi discutate doar cu premierul și Guvernul.

Întrebat despre o posibilă demisie, Daniel David a spus că ar fi dispus să plece din funcție dacă acest lucru ar rezolva problemele financiare din educație.

„Așa cum le-am spus, dacă demisia mea ar fi rezolvat problemele financiare, mi-aș fi dat-o de mult”, a subliniat ministrul.

În privința începerii anului școlar, oficialul a declarat că prioritatea sa este pregătirea sistemului pentru luna septembrie, astfel încât să existe resurse pentru plata salariilor și burselor.

„Noi am solicitat bani pentru tot anul. Am primit de la Ministerul de Finanțe pentru o parte din acest an, urmând să așteptăm rectificarea pozitivă, așa cum s-a întâmplat, repet, și în anii trecuți.

Acesta este motivul pentru care s-a vorbit despre Educație. Noi începem activitățile în septembrie, iar pentru mine lucrul important este să mă asigur că din septembrie reușim să acoperim salariile și bursele”, a adăugat ministrul, în intervenția sa la B1 TV.

Totuși, sindicatele avertizează că, dacă nu se renunță la noile măsuri, ar putea declanșa grevă la începutul anului școlar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”