PERFORMANŢĂ Poveştile olimpicilor internaţionali la chimie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru olimpici internaţionali care au adus ţării o medalie de aur şi trei de argint la ultima competiţie din Vietnam au fost premiaţi joi de firma farmaceutică Actavis, cea care susţine lotul român de 23 de ani.

Olimpicii au primit premii între 1.500 şi 2.000 euro. Medalia de aur a fost adjudecată de Maria Andreea Filip, cea care a mai cucerit, anul acesta, o medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Chimie „D. Mendeleev“ din Moscova, unde România a obţinut locul I pe echipe mondial.

Colegii ei, trei băieţi, au adus medaliile de argint. Pentru doi dintre laureaţi este şi ultima participare, pentru că au absolvit liceul. Maria a terminat Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi va pleca la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, în timp ce Ştefan Bogdan Ivan, absolvent de „Tudor Vianu“, a ales să studieze în ţară, la Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti.

Consideră că şi aici sunt profesori de înaltă calitate care ştiu cum să predea materia. „Sunt aproape de familie, de prieteni, şi asta îmi doresc, să rămân în ţara mea. Nu am încercat să dau admiterea în străinătate fiindcă nu îmi doresc să învăţ acolo“, a spus plin de convingere tânărul.

Colega lui explică aproape ştiinţific de ce a ales Regatul Unit în detrimentul ţării. „Programul lor de ştiinţele naturii diferă de ceea ce găseşti la alte facultăţi de chimie, se studiază mai multe materii şi la un nivel mai ridicat. În clasa a IX-a am început să mă informez, dar Cambridge a fost dintotdeauna universitatea la care am vrut să merg“, spune tânăra olimpică. 

Întrebată ce îi place să facă în timpul liber, ea a răspuns că nu merge prin cluburi, în schimb citeşte literatură science fiction.

Performanţă cu 10 ore pe zi de muncă

Un alt tânăr care a luat medalie de argint este Vlad Mihai Mândric, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti. 

El spune că învaţă cu uşurinţă pentru olimpiadă, iar în timpul liber joacă fotbal şi ţine cu Steaua. „Mai joc şi tenis, îmi plac sporturile, dar sunt un hobby, nu m-am gândit să fac performanţă. Am mai participat la olimpiade de chimie, dar asta este prima dată când am fost la o olimpiadă internaţională. Nu a fost uşor, la proba practică am avut trei experimente în cinci ore şi apoi am avut nouă subiecte de teorie de rezolvat în cinci ore“, a povestit olimpicul. 

Spre deosebire de colegii lui cu păreri ferme, Mândric nu ştie încă dacă va pleca sau nu din ţară la studii: ar vrea o experienţă în străinătate, dar îi convine şi o facultate aproape de casă şi spune că există oportunităţi de cercetare şi la noi.

Colegul său de concurs, Dumitru Călugăru, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu-Jiu, spune că nu doar munca stă la baza performanţei, ci şi implicarea profesorilor.

„Nu aş spune că muncesc, fiindcă lucrez cu plăcere. Înainte de concurs mă pregătesc şi zece ore pe zi, dar în zilele obişnuite de şcoală petrec în jur de o oră-două cu cărţile de chimie în braţe“, a spus el. 


Pe aceeaşi temă:

O medalie de aur şi trei de argint pentru lotul olimpic de chimie al României

Lista olimpicilor internaţionali premiaţi cu bursă de merit de la stat

Un elev român a cucerit o medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Lingvistică

Elevii români au obţinut cinci medalii şi locul 1 în Europa la Olimpiada de Fizică

România a luat şase medalii la Balcaniada de Matematică, două de aur

Lotul olimpic al României participă, în premieră, la Olimpiada de Fizică din Asia

BACALAUREAT 2014 Listele cu olimpicii care vor susţine examenul în sesiunea specială

România vine cu o medalie de aur şi trei de argint de la Balcaniada de Informatică

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat