Ministrul Daniel David, despre ce se va întâmpla cu veniturile profesorilor: „Per ansamblu, vor scădea”.

0
Publicat:

Reforma fiscală lovește în veniturile suplimentare ale cadrelor didactice. Daniel David admite că, per ansamblu, încasările profesorilor scad, dar dă asigurări că salariile de bază ale titularilor nu vor fi atinse.  

Ministrul Daniel David recunoaște că veniturile profesorilor vor scădea

Salariile de bază nu se vor modifica, dar veniturile obținute de cadrele didactice din plata cu ora vor scădea

  Ministrul Educației, Daniel David, admite că, odată cu măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern, veniturile din sistemul de învățământ vor scădea. Totuși, el subliniază că salariile de bază ale profesorilor titulari nu vor fi afectate, ci doar veniturile obținute prin plata cu ora. 

„Salariul nu se va modifica. Și nu toți au avut plata cu ora. Dintre titulari, cred că în jur de 40 și ceva la sută mai luau și plata cu ora. Nu aveau toți plata cu ora. Deci salariile nu se modifică și, așa cum am spus și când am discutat în zona asta de măsuri de criză, condiția mea a fost că nu dăm oameni afară, nu reducem salariile și că orice măsură trebuie să fie ghidată de principiul raționalității, adică să găsesc practica respectivă în Uniunea Europeană, chiar dacă nu corespunde celor mai bune practici europene, să pot spune: așa găsim și în Finlanda sau în Franța sau în Germania sau în Irlanda”, a declarat ministrul, luni seară, la Antena 3 CNN.

El a recunoscut însă că, „per ansamblu, dacă vrem să spunem așa, veniturile se vor reduce într-adevăr” în educație. 

Pentru viitor, Daniel David propune o schimbare a modului în care este calculată plata cu ora. Din anul școlar 2026-2027, aceasta ar putea fi diferențiată în funcție de mediul în care predă fiecare profesor. 

„Pentru profesori ar trebui, poate, să gândim diverse sume diferențiate pentru plata cu ora, de anul viitor, din bugetul din 2026, în funcție de mediul în care lucrezi. Una este mediu rural, alta este, poate, mediu urban. Și asta ar putea să fie o temă de gândire”, a mai spus Daniel David. 

Ministrul Educaţiei spune că probabil anul şcolar va începe cu un boicot 

  Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a afirmat, luni, că probabil anul şcolar 2025-2026 va începe pe 8 septembrie cu un boicot.

"Ce se va întâmpla, adevărul este că nu ştiu. Îmi este foarte greu să fac predicţii. Probabil că va fi un boicot, nu ştiu de ce anvergură. Probabil că o să fie segmente cu atitudini diferite în prima zi de şcoală. Nu ştiu care este magnitudinea acestui proces, nu ştiu dacă nu vor fi în alte zone şcoli care o să îşi desfăşoare activitatea în mod obişnuit...", a declarat ministrul Daniel David, la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a afirmat că trebuie înţeles că Educaţia a intrat în primul pachet de măsuri privind redresarea din criza fiscal-bugetară deoarece anul şcolar începe pe 8 septembrie şi trebuiau aplicate măsurile de corecţie până la această dată. 

"Trebuie înţeles că Educaţia după ce trece de această perioadă de criză fiscal-bugetară, Educaţia a intrat în primul pachet nu că cineva şi-a dorit cineva, ci pentru că noi începem pe 8 septembrie şi atunci trebuiau luate aceste măsuri, Educaţia va avea nevoie de suport şi de dezvoltare", a spus ministrul David. 

Sute de clase, la nivel național, au la cursuri doar între unul și șapte elevi 

Totodată, el a menţionat că România are peste 400 de clase a VIII-a la nivel naţional cu unu, doi, trei, patru până la şapte copii în clasă, situaţii care nu sunt normale. 

"Noi avem în acest moment, de exemplu, sute de clase la nivel naţional, peste 400, cu copiii în clasa a VIII în care ai clase cu un copil, cu doi copii, trei, patru copii până la şapte copii. Nu este normal să ai clasa a VIII-a cu doi copii sau un copil", a mai afirmat ministrul Daniel David.   

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete