Meseria rămâne brățară de aur. Rector: „A apărut necesitatea ca educația profesională să devină preponderent duală”

0
Publicat:

Învăţământul dual câștigă teren în rândul elevilor de la liceele tehnologice. Este acel sistem în care companiile și statul, prin instituțiile de învățământ, își dau mâna ca să formeze meseriași. Tot mai mulți elevi se înscriu la astfel de cursuri și au șansa să facă practică la mari companii care au puncte de lucru în țară.

Sursa foto: Shutterstock

Extrem de apreciat peste hotare, învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic. În ultimii ani, a prins și în țara noastră. Desființarea școlilor profesionale a făcut necesară această formă de învățământ, care se adresează absolvenților de clasa a VIII-a, cu vârsta până în 26 de ani.

Studiile durează trei ani, iar elevii sunt calificați pentru o meserie la inițiativa operatorilor economici, parteneri de practică și potențiali angajatori.

Cifrele de școlarizare au crescut, la fel și implicarea financiară a firmelor care-și doresc tineri angajați calificați. Au apărut noi specializări, adaptate cerințelor pieței. De pildă, se scrie programa pentru electricieni pentru sisteme fotovoltaice.

Meseria, brățară de aur

Pe o piață cu un deficit mare de forță de muncă, tot mai multe companii încearcă să îşi atragă viitorii angajați, elevii de liceu sunt îndemnați să învețe o meserie. De exemplu, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” din Iaşi a avut succes şi cu un al doilea parteneriat cu o companie din industria aerospaţială. Elevii au contribuit la repararea şi modernizarea aeronavelor, directoarea şcolii, Cristina Bida, mărturisind că abia aşteaptă să urce într-un avion la care au lucrat elevii ei.

Am atât de mare încredere în ei, încât mă voi urca în acel avion, fiindcă sunt convinsă că aşa cum sunt cei mai grozavi elevi, vor fi şi cei mai buni angajaţi”, a spus aceasta.

Totodată, despre prima promoţie de învăţământ profesional dual de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Iaşi reprezentantul PHINIA a mărturisit, în cadrul Galei VET, că au fost „foarte mulţumiţi”. Elevii prezenţi la eveniment au menţionat că proiectul învăţământului dual este un proiect pentru viaţă, întrucât ei au oportunitatea de a-şi dezvolta competenţele şi au acces la cele mai noi tehnologii pentru aplicaţiile practice.

La nivel național, numărul locurilor în învățământul dual s-a dublat în ultimii ani, dovadă că tot mai multe firme încep recrutarea încă de pe băncile școlilor. În total, peste 60.000 de elevi de clasa a VIII-a sunt așteptați să înceapă un liceu tehnologic sau o școală profesională.

Extinderea formării duale

Pe acest fond, la Iași va fi construit un complex integrat pentru învățământul dual. AGRITECH este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are cea mai mare valoare din istoria Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), aproximativ 25.000.000 de euro.

Concret, proiectul presupune construcția la Ezăreni, județul Iași, pe terenul USV Iași, a unui complex integrat pentru îmbinarea activităților teoretice cu cele practice. Complexul va presupune realizarea unui spațiu care să asigure toate serviciile sociale necesare: cantină, cazare, sală de sport, cât și laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație, pentru a se putea desfășura practica la diverse niveluri.

În condițiile diversificării continue a nevoilor pieței muncii a apărut necesitatea ca educația profesională să devină preponderent duală. Proiectul răspunde unei mari provocări a mediului economic și anume crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior. USV Iași și Universitatea Tehnică din Iași sunt cei mai mari formatori în domeniul ingineriei, respectiv ofertanți de muncă calificată în domeniul tehnic și sunt principalii creatori de abilități și competențe tehnice din Regiunea de Dezvoltare Nord – Est. Prin participarea universităților USV Iași și UTI Iași, se urmărește extinderea formării duale la nivel terțiar prin dezvoltarea de programe universitare de studiu, cu componente practice, derulate în cadrul unor companii”, explică prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași.

Astfel, legăturile cu mediul economic și social vor deveni mai puternice prin accesul la o educație bazată pe inovare, creativitate și specializare inteligentă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani