Video LIVE TEXT Bac 2025. Candidații au susținut proba la alegere a profilului: Tentative de fraudare a examenului și mandate de percheziție. Au fost publicate baremele
0Candidații de la Bacalaureatul 2025 - sesiunea iunie au susținut vineri, 13 iunie, proba la alegere din cadrul profilului și specializării. Pentru cei mai mulți dintre ei este și ultima probă a examenului. S-au înregistrat și la această probă tentative de fraudă.
UPDATE Aproape 2.000 absenți de la proba la alegere și 11 candidați eliminați
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1%. Au fost prezenți 100.450 de candidați, dintr-un total de 102.407 înscriși, din toate promoțiile.
„Nu s-au prezentat 1.946 de candidați, iar 11 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia din urmă nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului”, a anunțat ministerul.
Probele scrise din această sesiune se încheie luni, 16 iunie, cu testarea cunoștințelor de limba si literatura maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale.
UPDATE Subiecte echilibrate ca nivel de dificultate, la Fizică
Gabriela Alexandru, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, a rezolvat pentru „Adevărul” subiectele pe care candidații le-au primit la proba la alegere a profilului.
Subiectele au avut un nivel mediu de dificultate, a apreciat prof. Alexandru. „Nu a fost nici foarte simplu, nici foarte greu. Au fost ani în care variantele au fost mult mai simple decât aceasta, dar cumva nu s-ar justifica, în opinia mea, un nivel atât de simplu”, consideră prof. Alexandru.
UPDATE Au fost publicate baremele
Au fost publicate baremele de evaluare și notare pentru subiectele probelor la alegere din cadrul profilului și specializării.
UPDATE Cum se rezolvau subiectele la Geografie
Subiectele la Geografie au fost echilibrate și accesibile, spune profesorul Ion Mitru de la Colegiul național „Ion Minulescu” Slatina, care explică, pentru „Adevărul”, cum se puteau rezolva corect cerințele.
„Consider că un elev obișnuit să lucreze cu harta și să analizeze grafice pe baza unor cifre se putea descurca ușor și obține facil o notă onorabilă peste 8. Altminteri, structura subiectelor a fost similară cu ce a întâlnit la subiectele de Geografie din anii anteriori, respectiv similară cu modelele de subiecte date spre antrenament în acest an școlar”, spune profesorul.
Ion Mitru este de părere că „se pot obține foarte ușor note mari, după cum consider și că a-l atinge pe 10 este dificil tocmai pentru că elevii nu intră în detaliu”.
UPDATE Rezolvarea subiectelor la Biologie - Anatomie și fiziologie umană
Candidații care au ales să susțină ultima probă scrisă la Biologie - Anatomie și fiziologie umană ar pute aobține note mari, dacă au acordat disciplinei interesul cuvenit. Chir și cei mai puțin conștiincioși au șansa unei note de 6-7. Găsiți aici rezolvarea subiectelor, realizată de prof. Mihaela Chirițoiu, pentru „Adevărul”.
UPDATE Candidați prinși în timp ce încercau să copieze
„Intervenţia operativă a avut loc în incinta a două instituţii de învăţământ preuniversitar din oraşele Ineu şi Sebiş, precum şi la sediul unei societăţi comerciale din localitatea Sântana. Două dintre persoanele surprinse în flagrant se aflau în timpul susţinerii examenului naţional de Bacalaureat, iar cea de-a treia este o persoană fără calitate specială", se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
Persoana fără calitate specială ar fi facilitat fraudarea examenului prin oferirea de suport tehnic - echipamente electronice de transmitere şi înregistrare audio-video - în schimbul unor sume de bani.
„Totodată, în cauză au fost puse în executare două mandate de percheziţie domiciliară - la domiciliul suspectului principal şi la sediul societăţii comerciale în care îşi desfăşoară activitatea - precum şi patru mandate de aducere şi două ordonanţe de ridicare a imaginilor de supraveghere de la instituţiile de învăţământ implicate", se mai arată în comunicat.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
UPDATE Subiectele la Sociologie
Absolvenților care au susținut Bacalaureatul la Sociologie li s-a cerut să argumenteze un punct de vedere personal despre devianță ca produs al inegalităților sociale.
UPDATE Subiectele la Informatică C/C++, specializarea Matematică-Informatică
Detalii despre subiectele pe care candidații care au susținut Bacalaureatul 2025 la Informatică C/C++, specializarea Matematică-Informatică, AICI.
UPDATE Subiectele la Fizică
Subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidații care au optat pentru disciplina Fizică, AICI.
UPDATE Subiectele la Psihologie
Subiecte pe care le-au avut de rezolvat candidații care au dat examenul la Psihologie, AICI.
UPDATE Subiectele la Anatomie și fiziologie umană
Iată ce subiecte au avut de rezolvat absolvenții care au optat pentru Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană:
UPDATE Cum au fost subiectele la Geografie
„Anticipez o rată de promovabilitate de peste 80%. Comparativ cu anul trecut, cred ca vor fi mai puține note de 10.”, a declarat, pentru HotNews, profesorul Răzvan Vișan, de la liceul privat Atlas.
Detalii despre subiectele la geografie, AICI.
UPDATE Subiectele la Chimie anorganică
Subiectele pe care candidații le-au avut de rezolvat la Chimie anorganică de la BAC 2025 au fost publicate pe pagina Ministerului Educației.
UPDATE Ce spun profesorii despre subiecte
„La informatică nu pot să spun că sunt subiecte ușoare. Chiar și subiectul ușor necesită un pic de gândire. Trebuie luate în considerare toate cazurile ca să nu greșești. (...) Una dintre problemele de astăzi au primit-o la ultima simulare pe care le-am dat-o la clasă”, spune Camelia Cătănoiu, profesor de informatică.
UPDATE Cum arată subiectele la Logică
UPDATE Tinerii au început să iasă de la examen după o oră și jumătate
Tinerii ieșiți de la examen după numai o oră și jumătate estimează că vor lua note de peste 8 la proba la alegere a profilului.
***
Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - probă scrisă este, pentru majoritatea candidaților de la Bacalaureatul 2025 ultima probă pe care o au de susținut. Luni, 16 iunie, este programată proba scrisă la limba și literatura maternă, pe care o susțin doar candidații care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.
Ce alegeri au avut de făcut candidații, în funcție de profil
Lista disciplinelor la care se susține proba scrisă la alegere din cadrul profilului și specializării este lungă. Absolvenții de liceu au avut de ales din cel puțin trei discipline, în funcție de profil, alții chiar din cinci. Iată ce alegeri au avut de făcut candidații, în funcție de profil:
A. Filiera teoretică:
Umanist (Filologie, Ştiinţe sociale) - au avut de ales să susțină proba la una dintre următoarele discipline: Geografie, Logică şi argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie
Real (Matematică-informatică, Ştiinţe ale naturii) - Fizică, Chimie, Biologie, Informatică
B. Filiera tehnologică
Servicii - Geografie, Logică şi argumentare, Psihologie, Economie
Resurse naturale şi protecţia mediului - Fizică, Chimie, Biologie
Tehnic - Fizică, Chimie, Biologie
C. Filiera vocaţională
Artistic - Geografie, Logică şi argumentare, Psihologie, Economie, Filosofie
Pedagogic - Geografie, Logică şi argumentare, Psihologie, Economie, Filosofie
Educaţie fizică şi sport - Geografie, Logică şi argumentare, Psihologie, Economie, Filosofie
Militar - Fizică, Chimie, Biologie, Informatică
Teologic - Geografie, Logică şi argumentare, Psihologie, Economie, Filosofie.
Candidații au la dispoziție trei ore pentru a rezolva cerințele subiectului, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidații cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene.
Tentativele de fraudă, sancționate cu eliminarea din examen
„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stickuri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul”, au precizat reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.
Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
La primele două probe scrise, susținute marți, 10 iunie, respectiv miercuri, 11 iunie, au fost constatate câte 25 tentative de fraudă, în total, până acum, 50 de candidați fiind eliminați din examen și se află în imposibilitatea de a se înscrie al următoarele două sesiuni.
Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00—18.00) 20 iunie 2025;
Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor 23-24 iunie 2025;
Afișarea rezultatelor finale - 30 iunie 2025.