Greva din Educație continuă. Profesorii au respins oferta Guvernului: „Încă nu a rezolvat cerinţa esenţială”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva generală din Educaţie continuă, pentru că, după trei zile de pauză în negocieri, executivul nu a venit cu o soluţie care să ducă la stingerea conflictului, au anunţat duminică Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET".

FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

"Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleaşi prime/vouchere pe care angajaţii din învăţământ le-au refuzat săptămâna trecută", se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

"Guvernul României trebuie să înţeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerinţa esenţială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar", precizează liderii sindicali.

Potrivit sindicaliştilor, la ultimele negocieri avute cu reprezentanţii Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările sindicatelor au fost: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice şi emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru a anunţat că Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional. „Astăzi voi anunţa faptul că Guvernul României a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din educaţie. Iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea surselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei, le vor posta în procesul de transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi în cel mai scurt timp să fie şi aprobată", a spus Cărbunaru.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată luni, 22 mai.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă