Elevii intră luni în săptămâna de „Şcoală altfel”. Urmează vacanţa de primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi elevi vor avea parte mai degrabă de activităţi în clasă anul acesta     FOTO: Adevărul

Elevii intră, luni, în săptămâna numită „Şcoala altfel”, în care nu vor merge la ore, ci ar trebui să participe la activităţi extracurriculare şi extraşcolare, sub egida „Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Iar apoi, în perioada 12-22 aprilie, vor fi în vacanţa de primăvară, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei.

Săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, programată anul acesta în intervalul 7 - 11 aprilie, constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal.

„Programul îşi propune implicarea, deopotrivă, a elevilor şi a dascălilor, în activităţi extracurriculare şi extraşcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante”, susţin reprezentanţii Ministerului Educaţiei. 

Elevii pot merge la teatru, film, muzee, la evenimente sportive sau pot merge în vizite la sedii ale diferitelor instituţii publice pentru a afla în ce constau diferitele meserii, de la jandarmi, pompieri până la poliţişti sau medici. 

De altfel, oficiali ministerului au lansat din februarie o platformă unde organizaţile neguvernamentale şi-au putut înscrie proiectele pe care vor să le desfăşoare în parteneriat cu unităţile de învăţământ în cadrul Săptămânii „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun” de anul acesta. În total, în jur de 40 de ONG-uri şi-au înscris proiectele pe această platformă, realizată în parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor.

Vizite tradiţionale la instituţii

Printre instituţiile care au constant vizitatori din rândul elevilor în această săptămână se numără Ambulanţa, Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ministere şi unele din subordinea primăriilor. 

Este vorba despre Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, care invită elevii, anul acesta, să viziteze adăpostul de cai "Steaua Speranţei" şi Arena Naţională şi să se plimbe cu vaporaşul pe lacul Herăstrău, potrivit Mediafax.

Mai puţine excursii, dascălii s-au ferit să strângă bani

De asemenea, conform solicitărilor înregistrate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, peste 10.000 de elevi, preşcolari şi însoţitori ai acestora sunt aşteptaţi, între 7 şi 11 aprilie, în cele 21 de subunităţi operative ale pompierilor din Capitală.

Însă, anul acesta cele mai multe activităţi se vor desfăşura în apropierea şcolii sau în clase, cu mai puţine excursii faţă de anul trecut, după ce liderii sindicali le-au cerut dascălilor să nu le mai ceară bani părinţilor pentru „Şcoala altfel”, speriaţi de scandalul iscat de învăţătoarea de la Şcoala 10 din Capitală, acuzată că cerea bani pentru cadourile de Crăciun ale angajaţilor instituţiei.

Relaxare şi după săptămâna „altfel”

După „Şcoala altfel”, elevii intră în vacanţa de primăvară, programată în intervalul 12 - 22 aprilie, ce include şi perioada Paştelui, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei.

Copiii revin la cursuri pe 23 aprilie, iar anul şcolar se va încheia în 20 iunie, după care urmează vacanţa de vară.


Pe aceeaşi temă:

Şcoala altfel la Biserica Neagră

Care sunt ofertele instituţiilor de cultură bârlădene pentru programul „Şcoala altfel”

Concerte la Ateneul Popular în săptămâna „Şcoala Altfel”

Trupa Mică de Actori de la Teatrul „Mr. Gh. Pastia" distrează elevii în săptămâna „Şcoala altfel!”

”Şcoala Altfel” la Alexandria : Concurs de înot, acţiuni edilitare şi întâlniri cu personalităţi marcante

Programul ”Şcoala altfel” blocat la Botoşani. Profesorii nu vor să mai organizeze nicio activitate

Petiţie prin care dascălii din Galaţi anunţă că nu mai vor să se implice în "Şcoala altfel!"

Proiectele ONG-urilor pentru programul „Şcoala altfel” din 2014, înscrise online

Mesajul liderilor sindicali pentru profesori: nu le mai cereţi bani părinţilor pentru programul „Şcoala altfel”!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!