Elevii ar putea fi mustrați de profesori în fața clasei, ca sancțiune

0
Publicat:

Un ordin pentru modificarea și completarea Statutului elevului care urma să fie discutat joi în cadrul Comisiei de Dialog Social prevedea că elevii vor putea fi mustrați în fața clasei de cadrele didactice, dar ulterior a fost retras de pe ordinea de zi.

Proiectul de ordin prevede noi sancțiuni pentru elevi

Concret, ordinul ar urma să modifice alin. (6) de la art. 16 astfel: “Sancţionarea elevilor sub forma mustrării se poate face în faţa colectivului clasei”. arată edupedu.ro

O altă noutate se referă la faptul că a fost introdusă sancțiunea ca elevii să fie mutați disciplinar la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar.

La articolul 16, alineatul (4) se modifică și vor avea următorul cuprins, potrivit documentului consultat: „(4) Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:

a) observaţie individuală;

b) mustrare scrisă;

c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, a sprijinului financiar Bani de liceu, Bursa profesională;

d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;

e) mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar, cu respectarea prevederilor Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;

f) scăderea notei la purtare sub 6 cu declararea nepromovabilității anului de studiu respectiv.

g) preavizul de exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal;

h) exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal.”

„(8) Sancţiunile prevăzute la alin. (4), lit. c-h, nu se pot aplica în învăţământul primar.

(9) Sancţiunea prevăzută la alin. (4), lit. g și h, nu se poate aplica în învăţământul obligatoriu”.

Dacă se înregistrează mai mult de 2 situații/an școlar în care este aplicabilă sancțiunea de a muta elevul la o clasă paralelă din aceeași școală, atunci se aplică sancțiunea de a muta elevul la o altă unitate de învățământ, se arată în ordinul citat mai sus.

Elevii care au 20 de absențe nejustificate la diferite discipline de studiu/modul ar putea fi mutați la o clasă paralelă, în aceeași școală. În aceeași situație sunt și cei care înregistrează 3 situații/an școlar în care este aplicabilă mustrarea scrisă.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV