Analiză Cum își alungă România tinerii din universități: „Țara are nevoie de oameni care să lucreze cu mâinile, nu cu capul”
0Într-o Românie deja codașă în privința educației superioare, cu cei mai puțini absolvenți de facultate din UE, măsurile de austeritate lovesc din nou în studenți. Tăierile masive ale burselor, anunțate recent, nu par a fi doar o măsură bugetară, ci mai degrabă o strategie sistemică de descurajare a învățământului superior.
Profesorul Mihai Maci formulează dur și limpede: „Avem nevoie de mulți oameni care să lucreze cu mâinile și de puțini care să lucreze cu capul” Ce înseamnă această decizie, cine pierde și cine câștigă – o analiză dureroasă despre sacrificiul educației pe altarul austerității.
Reforma burselor: o „optimizare” cu efecte devastatoare
România se confruntă cu una dintre cele mai drastice restructurări ale sistemului de burse studențești din ultimele decenii. Ca parte a aplicării Legii 141/2025 („Legea Bolojan”), ministerul Educației a aprobat o reducere cu 40% a fondului total de burse, odată cu modificări severe privind criteriile de acordare.
Printre cele mai dure măsuri se numără: eliminarea completă a burselor de excelență, scăderea burselor pentru viitorii profesori cu 1.500 lei, excluderea studenților cu taxă de la orice tip de bursă, acordarea burselor doar pe durata activităților didactice, nu și în vacanțe.
Modificările sunt de natură să afecteze nu doar parcursul academic al tinerilor, ci și întregul concept de acces echitabil la învățământul superior. Profesorul Mihai Maci, lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea este de părere că puteau fi găsite alte soluții.
„A fost marea discuție cu privire la faptul că, în ultimii doi ani, bursele au explodat. Aici erau mai multe modalități de a acționa: prima, era aceea de a vedea care sunt acele burse care au explodat - bursele sociale? Bursele de merit, după știința mea, s-au păstrat în niște limite decente. Bursele sociale puteau fi redefinite, acordate pe baza unor criterii clare, transformate în vouchere care să le permită studenților să își cumpere cărți, să meargă la conferințe, lucruri de genul acesta”, susține el.
„Vor fi tot mai puțini pregătiți”– Mihai Maci explică efectele în cascadă
Maci este de părere că actualele măsuri sunt simptomul unei direcții periculoase, intenționate și profund regresive.
„Ce pot eu să vă spun, din experiența pe care o am cu studenții este faptul că majoritatea dintre ei sunt în situația în care, inevitabil, lipsiți fiind și de acest mic subsidiu, vor fi nevoiți să lucreze. În condițiile în care studentul lucrează, capacitatea lui de a se pregăti pentru cursuri și, mai ales, pentru seminarii mi se pare că va scădea dramatic. Dincolo de faptul că, probabil, unii dintre ei nu o să-și mai permită să urmeze facultatea. Lucrul cel mai trist, din punctul meu de vedere, va fi acesta. Vor fi tot mai puțini pregătiți”, declară el pentru Adevărul.
Problema este chiar mai adâncă de atât, iar studenții, prinși într-un cerc vicios: odată cu angajarea, riscă să depășească plafonul de venit care le permite să beneficieze de bursă, pierzând astfel un sprijin esențial pe termen lung.
„Studenţii se confruntă cu probleme similare de subzistenţă şi în săptămânile de vacanţă, bursele reprezentând un sprijin constant şi necesar pentru aceştia. Faptul că studenţii nu vor mai beneficia de burse în aceste perioade îi poate determina să se angajeze temporar pentru a-şi acoperi cheltuielile, iar veniturile suplimentare pe care sunt nevoiţi să le aibă ar putea ulterior să le pericliteze şansele de a beneficia de burse sociale în anul universitar următor, din cauza posibilităţii înregistrării unor venituri peste plafonul de acordare a burselor”, subliniază Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), într-un comunicat.
Eurostat: România, pe ultimul loc în UE la absolvenți de studii superioare
Declarațiile lui Mihai Maci capătă greutate și mai mare în contextul datelor europene. Potrivit Eurostat, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la procentul absolvenților de învățământ superior, în rândul tinerilor.
Doar 23% dintre românii cu vârsta între 25 și 34 de ani au o diplomă universitară. Media europeană e de 42%, iar 13 state membre au depășit deja ținta de 45% fixată pentru anul 2030.
În Irlanda, procentul ajunge la 63%, în Cipru – 62%, în Franța – 52%, iar în Polonia – 46%. În acest context, măsurile recente ale Guvernului român riscă nu doar să mențină, ci să adâncească acest decalaj.
„E un lucru trist. Ne comportăm ca și cum studiile nu ar mai conta deloc. Trăim într-o lume în care, toate măsurile astea ne lasă să înțelegem că noi am interiorizat ideea că din punct de vedere intelectual, al cercetării, al performanței culturale noi nu avem nimic de așteptat. Astea sunt lucruri care țin de un anumit verbiaj, care folosesc în statistici, dar care nu au nicio consistență reală și atunci e mai bine să nu ne ocupăm de ele deloc. Ca atare, le putem sacrifica paușal”, afirmă lectorul universitar, Mihai Maci.
Scenariul dur: o elită minusculă, o masă de muncitori
Studiile universitare ar urma să devină un lux, pentru cei care și-l permit, în timp ce statul pare să se retragă din misiunea de a susține formarea academică a tinerilor.
„Ideea este că, dacă vrei să faci studii, le faci pe banii lu' mama şi tata. Şi gata! Dacă nu cumva, are în spate o altă idee şi anume de a-i transforma pe tineri în muncitori. Pentru că nu avem nevoie de oameni cu diplomă – sunt, şi aşa, prea mulţi pentru posibilitățile țării”, punctează expertul în educație.
Declarațiile lui Mihai Maci ating o realitate ignorată: România produce mai mulți absolvenți pentru sectorul public (Drept, Economie, Psihologie) și aproape niciunul pentru industrie și agricultură – două sectoare lăsate în paragină.
„Trebuie să înțelegem că și treaba aceasta are rațiunea ei. Faptul că noi am dematelat marile industrii, le-am pus la pământ, pentru că nu ne-am priceput, nu am știut să găsim piețe de desfacere. La noi, agricultura e fie de export, fie de subzistență. Toate aceste lucruri nu permit existența unui mediu de cercetare pentru industrie și pentru agricultură. Nu avem posibilitatea de a forma specialiști. Ceea ce facem noi în țară este la un nivel destul de primitiv, care nu presupune personal specializat. La noi, personal specializat este în domeniile Drept, Economie, Asistență Socială, mai nou, Psihologie. Niște chestii care, aproape inevitabil, se conectează cu statul. În condițiile în care noi spunem că vrem să scăpăm de personalul de stat, de oamenii aceștia vrem să scăpăm. E o rațiune, chiar dacă extrem de brutală”, a continuat specialistul.
Absolvenți de facultate, în procent de 2%
O previziune sumbră de viitor ar fi ca România să ajungă să aibă chiar cu de zece ori mai puțini absolvenți decât în prezent.
„Vaga mea bănuială este aceea că, la nivel de planificare, se consideră că România ar putea funcționa foarte bine cu o zecime din absolvenții actuali. Se încearcă acest lucru cu mănuși. Ca să nu bruscheze lucrurile, pentru că, evident, toată lumea ar sări: deculturalizarea țării, abuz Guvernamental, dacă s-ar decreta așa ceva. Părerea mea e că asta e ideea. Avem nevoie de mulți oameni care să lucreze cu mâinile și de puțini care să lucreze cu capul”, susține Maci.
„Sacrificăm mai mult decât câștigăm”
Odată demontat, un sistem precum educația nu mai poate fi reconstruit la costuri acceptabile – nici financiare, nici umane. Întrebarea este: Merită, oare, sacrificiul unei generații doar pentru un echilibru bugetar de moment?
„Din punctul meu de vedere sunt niște măsuri care se fac extrem de rapid, se fac păușal și, aproape fără să ne dăm seama, este că noi sacrificăm mai mult decât câștigăm.
Se va întâmpla și la nivelul învățământului superior, probabil și la nivelul învățământului primar, în mediul rural, cam ceea ce s-a întâmplat cu industria. Puși pe fapte mari, distrugem lucrurile astea și după, când va trebui să le recreăm, ne va costa de mii de ori mai scump decât de a le întreține, la nivel de subzistență, la ora actuală. Evident, atunci nu vom mai avea bani pentru a le recrea.
Înțeleg că e o rațiune în spatele acestor lucruri, înțeleg că nu poate fi afișată fățiș, dar pe de altă parte, mi se pare că măsurile sunt bruște, păușale și meschine”, subliniază Mihai Maci.
Studenții, excluși și ignorați: „O măsură injustă și discriminatorie”
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) și-a exprimat „profunda dezamăgire și îngrijorare” față de restrângerea accesului la burse.
„Această practică a Ministerului Educaţiei şi Cercetării ignoră principiile transparenţei şi implicării actorilor interesaţi în luarea deciziilor, exprimând o lipsă de respect a instituţiei și o sfidare a reglementărilor existente în acest sens.Dezamăgitor este faptul că acest caz nu este unul singular, Ministerul Educaţiei şi Cercetării practicând în ultimele luni acest mod de adoptare a actelor normative”, se precizează în comunicatul ANOSR.
Studenții vorbesc, totodată, despre o abordare netransparentă, nicio consultare publică, lipsa dezbaterilor reale și accentuarea discriminării. Mai mult, ANOSR consideră noile măsuri „injuste și discriminatorii”, în special eliminarea burselor pentru studenții de la taxă, o decizie care „accentuează inechitățile” și reduce șansele celor fără resurse financiare de a-și continua studiile.
Direcția inversă față de Europa
În timp ce Europa își propune ca aproape jumătate din tinerii între 25 și 34 de ani să aibă studii superioare până în 2030, România pare să-și asume exact opusul: un model educațional minimalist, în care studiile superioare sunt destinate doar celor privilegiați.
Cât despre restul? „Nu e deloc clar dacă noi intrăm în plutonul țărilor europene sau, de fapt, suntem un fel de excepție. Noi avem prea mulți cu universități, mai ales în mediul administrativ. În schimb, avem prea puțini în industria efectivă, acolo unde se fac uși pentru mașini și nu știu ce LED-uri pentru televizoare”, este concluzia lui Mihai Maci.