Bacalaureat 2024. Reacții după proba scrisă la Limba și literatură română: „Puține bătăi de cap la subiectul III”

0
Publicat:

Absolvenții claselor a XII-a au susținut luni, 1 iulie, prima probă la examenul de Bacalaureat 2024, cea la Limba și literatura română. Unii liceeni au ieșit din examen încrezători, însă alții au avut parte și de „puține bătăi de cap la subiectul III”.

Examenul maturității nu a fost lipsit de incidente. Foto: Arhivă

M-am pregătit destul de bine, cred eu, acum am emoții ca orice elev și sper că o să fie bine”, a afirmat David Sterea, elev, conform Digi24. 

Mi s-a părut ușor, a picat „Moara cu noroc”, nu mă așteptam. E printre preferatele mele. Unu mi s-a părut greuț, să găsești exemple, mai ales culturale, și da, mă simt mândru de mine, cred că o să fie bine”, a mai adăugat tânărul.

A fost foarte ok, și la argumentare la 1b.”, a mai dezvăluit o elevă.

Întrebată dacă se temea de vreun subiect, eleva a adăugat: „Da, „Moromeții”, de „Moromeții” îmi era frică”. 

A fost ok. Puține bătăi de cap la subiectul III, dar în rest a fost ok. Chiar a fost și mai ușor, cum s-a și spus la simulări”, a mai spus un alt elev.   

Examenul maturității nu a fost lipsit de incidente, întrucât subiectele au apărut, din nou, înainte de sfârșitul probei. 

Subiectele de la Română apărute în spațiul online ar fi fost fotografiate și trimise pe internet dintr-un centru de examen din Gorj. Ar fi vorba despre Liceul Tehnic Ion Mincu din Târgu Jiu, acolo unde au ajuns de urgență inspectorii școlari. Aceștia fac verificări pentru a descoperi cine a scurs subiectele la Limba română. Însă, spun anchetatorii, un elev ar fi cel vinovat. Acesta ar fi încercat să șteargă indicativul centrului de examen și numele județului.  

În plus, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. 

Bacalaureat 2024. Calendarul următoarelor probe 

2 iulie - proba obligatorie a profilului, probă scrisă; 

4 iulie - proba la alegere a profilului, proba scrisă; 

5 iulie - proba scrisă la Limba și literatura maternă; 

8 iulie - afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00; 

9 – 11 iulie - rezolvarea contestațiilor; 

12 iulie - afișarea rezultatelor finale la BAC 202 

Corectarea lucrărilor se va face digitalizat. Foile sunt scanate în clasă de către profesorii asistenți, iar apoi sunt încărcate în platforma digitală. Lucrările sunt distribuite aleatoriu către doi profesori. Nota finală se calculează tot în platformă și este media celor două note. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul