Când vor fi gata centrele pentru marii arși. Timișoara, aproape de final, Bucureștiul mai are de așteptat
0La mai bine de 10 ani de la tragedia din clubul Colectiv, România va avea trei centre noi destinate tratamentului pacienților cu arsuri grave. Potrivit unui informațiilor oferite de Ministerul Sănătății la solicitarea „Adevărul”, lucrările la cele trei unități – Timișoara, Târgu Mureș și București – sunt tot mai aproape de finalizare.
Tragedia petrecută în anul 2015 în clubul Colectiv, soldată cu moartea a zeci de persoane și rănirea altor 150, a scos la iveală vulnerabilitățile cronice ale sistemului sanitar din România. În timp ce oficialii dădeau asigurări la televizor că în țară există resurse suficiente pentru tratarea persoanelor cu arsuri severe, realitatea a dovedit exact contrariul. Mai multe victime grav rănite nu și-au găsit loc pentru a fi tratate în mod corespunzător, fapt ce le-a cauzat sfârșitul.
Cu avântul creator post tragedie, autoritățile au decis construirea a trei centre destinate pacienților cu arsuri severe, menite să crească capacitatea de tratare în cazul unor tragedii cu număr mare de victime.
Teme precum „Accesul pacienților la spitale si tratamente", „Accesul la servicii medicale în marile orașe vs. mediul rural" sau „Stadiul spitalelor regionale” vor fi dezbătute în cadrul evenimentului ,,Healthcare Forum. Adevărul despre Sănătatea României", organizat pe 24 martie, de „Adevărul”.
„Adevărul" este un mediator imparțial care aduce la un loc toate vocile relevante din domeniu și facilitează un dialog constructiv între cei care pot aduce schimbări în sistemul sanitar: guvernanți, medici, directori de spitale, investitori, managerii companiilor din domeniu, pacienți și experți în digitalizare.
Centrul de mari arși de la Timișoara este aproape finalizat
Șantierul din Timișoara este cel mai avansat dintre cele trei. Clădirea nouă va avea un regim de înălțime care include cinci etaje, un subsol, parter, un etaj tehnic și un heliport, cu o suprafață desfășurată de 21.000 de metri pătrați. Ministerul Sănătății detaliază capacitatea noii structuri, unde vor funcționa integrat o structură UPU-SMURD cu 58 de posturi, un centru de arși cu 6 boxe pentru pacienții critici, 6 rezerve pentru arși intermediari și post-critici, precum și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă. Această resursă este completată de o secție ATI cu 27 de paturi și de un bloc operator cu 25 de săli de operație. Unitatea va fi legată de restul spitalului printr-o pasarelă specială.
Contractul de execuție, cu o valoare de aproximativ 71 de milioane de euro (TVA inclus), a fost semnat în luna mai 2023. Până la data de 19 ianuarie 2026, progresul fizic a atins pragul de 95%. Deși termenul contractual este stabilit pentru 31 martie 2026, oficialii precizează că acesta va fi prelungit până spre sfârșitul lunii mai 2026. Motivul invocat de minister se referă la „actualizarea unor soluții tehnice aferente instalațiilor mecanice, adaptarea proiectului în acord cu soluțiile administratorilor de utilități și realizarea conexiunilor finale, planificarea activităților pentru realizarea probelor de funcționare și teste”. Inaugurarea va avea loc în a doua parte a acestui an, sub rezerva finalizării probelor, obținerii autorizațiilor, relocării echipamentelor și derulării achizițiilor pentru mobilier și tehnologie medicală.
Spitalul Județean din Târgu Mureș: 75% progres fizic
La Târgu Mureș, clădirea nouă de 24.577 de metri pătrați va prelua o mare parte din presiunea națională a cazurilor critice. Răspunsul Ministerului Sănătății menționează că aici va funcționa un centru de arși dotat cu cinci paturi pentru pacienți aflați în stare critică și zece paturi pentru terapie intermediară și microchirurgie. Secția ATI va dispune de 44 de paturi, iar blocul operator va beneficia de 25 de săli de operații distribuite pe două etaje.
Lucrările au demarat în martie 2024, iar la jumătatea lunii ianuarie 2026 au atins un stadiu fizic de 75%. Și în acest caz, termenul inițial de la finalul lunii martie va suferi ajustări. Ministerul Sănătății estimează că lucrările vor fi gata în mai 2026. Excepție fac doar lucrările pentru conexiunea de medie tensiune a întregii platforme medicale și testele finale, cu termen la 31 august 2026. Așadar, potrivit ministerului, centrul va putea fi operațional din a doua jumătate a anului, în funcție de aceleași proceduri stricte de testare, autorizare și dotare.
Centrul de mari arși de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” ar putea fi gata în 2027
Cel de-al treilea obiectiv major, destinat Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, se situează la un progres fizic de 45%. Aici se ridică o clădire de 13.700 de metri pătrați, valoarea contractului fiind de aproximativ 67 milioane de euro. Centrul pediatric va cuprinde 10 paturi pentru pacienți critici, 14 pentru terapie intermediară, 10 paturi pentru microchirurgie, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu opt săli de operație.
Ministerul Sănătății a explicat direct pentru „Adevărul” dificultățile pe care echipele trebuie să le gestioneze zilnic: „Lucrările şi organizarea șantierului se execută în condiții dificile: spații foarte restrânse, foarte aproape de clădiri existente unde se desfășoară activități medicale specializate şi foarte aproape de clădiri private care trebuie protejate împotriva vibrațiilor, zgomotului şi prafului”.
Instituția subliniază de asemenea că amplasarea unității sanitare chiar în centrul Bucureștiului aduce dificultăți suplimentare de organizare prin acces auto limitat și trafic aglomerat în permanență.
Pentru a ridica noua clădire, constructorii au fost nevoiți să demoleze nouă clădiri vechi, procedură dublată de relocarea utilităților, totul fără a întrerupe activitatea medicală. Termenul oficial de finalizare a construcției este 31 martie 2027. Ministerul estimează operaționalizarea pentru a doua jumătate a anului 2027, cu condiția asigurării continuității finanțării.