Un important lider republican îi spulberă speranțele lui Trump pentru un nou mandat în 2028: „Nu văd o cale pentru asta”

0
Publicat:

Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a declarat că nu există nicio cale de a modifica Constituţia pentru a-i permite lui Donald Trump să candideze pentru un al treilea mandat prezidenţial.

Donald Trump/FOTO: Profimedia

Trump, în vârstă de 79 de ani, a refuzat luni să declare în mod categoric că nu va candida pentru un al treilea mandat, menţinând speculaţiile cu privire la modul în care ar putea încerca să-şi prelungească mandatul, scrie News.ro.

A fost o perioadă minunată. Dar cred că preşedintele ştie - şi am discutat despre asta - despre constrângerile Constituţiei”, a declarat Johnson reporterilor de la Capitol Hill, adăugând că a vorbit cu Trump în urmă cu o oră, în timp ce preşedintele călătoreşte în Asia.

„Nu văd o modalitate de a modifica Constituţia (SUA), deoarece, după cum ştiţi cu toţii, este nevoie de aproximativ 10 ani pentru ca toate statele să ratifice ceea ce ar trebui aprobat de două treimi din Camera Reprezentanţilor şi de trei sferturi dintre state”, a arătat el.

„Nu văd o cale pentru asta”, a adăugat liderul republican.

Mandatul actual al lui Trump se încheie în ianuarie 2029.

Luni, Trump i-a indicat pe vicepreşedintele JD Vance şi pe secretarul de stat Marco Rubio ca fiind „oameni minunaţi” care ar putea candida la preşedinţie în 2028.

Dacă ar încerca să candideze pentru un alt mandat, Trump ar avea 82 de ani în 2028, ceea ce l-ar face cel mai în vârstă preşedinte al SUA din istorie.

În august, într-un interviu acordat emisiunii Squawk Box de la CNBC, Trump a fost întrebat dacă ar vrea să candideze pentru un al treilea mandat prezidențial.

Mi-ar plăcea să candidez”, a spus Trump, adăugând: „Am cele mai bune cifre în sondaje pe care le-am avut vreodată”. Totuși, a admis că „probabil nu” o va face, deși declarația nu a fost una categorică.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut