„Trump vrea atenția noastră“. De ce cade Europa în capcana „clickbait-ului geopolitic”
0De la Groenlanda și tarife comerciale până la Iran, NATO sau migrație, Donald Trump face ceea ce știe cel mai bine: transformă politica externă într-un spectacol. Nu pentru că ar fi interesat de detalii sau soluții, ci pentru că înțelege perfect regula de aur a politicii moderne – atenția înseamnă putere, scrie Catherine De Vries în The Guardian.
Când președintele american a dat asigurări că nu va folosi forța pentru a „dobândi” Groenlanda, după zile întregi de amenințări voalate, nu a făcut decât să demonstreze încă o dată că agenda lui nu este rezolvarea problemelor, ci capturarea atenției. Faptul că ideea în sine era improbabilă contează mai puțin. Important este că Europa, din nou, a reacționat.
Trump nu reacționează la evenimente. El le provoacă. Într-o lume sufocată de informație, unde datele și analizele nu lipsesc, singura resursă cu adevărat rară este atenția. Cine o controlează, controlează și dezbaterea, susine De Vries .
Fostul său strateg, Steve Bannon, a descris această tactică prin celebra expresie „flood the zone with shit” – inundarea spațiului public cu scandaluri, astfel încât adversarii, presa și opinia publică să nu mai știe ce este cu adevărat important. Aceeași logică, aplicată ani la rând în politica internă americană, este exportată acum în politica externă.
Groenlanda, exemplu de „clickbait geopolitic”
Amenințările legate de Groenlanda nu au fost simple ieșiri impulsive, ci un exemplu de „clickbait geopolitic”. Un subiect suficient de dramatic pentru titluri, suficient de vag pentru speculații și suficient de îndepărtat pentru ca puțini alegători să aibă cunoștințe reale despre el. Perfect pentru a domina ciclul de știri și a împinge guvernele europene într-un mod defensiv, reactiv.
Episodul a generat anxietate reală. Groenlanda atinge chestiuni sensibile: solidaritatea NATO, securitatea Arcticii, vulnerabilitatea unui teritoriu semi-autonom. Danemarca și-a consolidat deja prezența militară, cu sprijin discret din partea altor state europene.
Însă problema centrală nu a fost dacă Trump va acționa, ci faptul că Europa a fost forțată să răspundă. În timp ce capitalele europene coordonează poziții și emit declarații, Trump trece la următoarea provocare – tarife, Iran, Venezuela, NATO – lăsând în urmă confuzie diplomatică și lipsă de direcție.
Liderii europeni devin figuranți într-o piesă al cărei scenariu este scris la Washington
În spatele spectacolului se află, totuși, o agendă coerentă. Strategia de securitate a unui al doilea mandat Trump arată clar că Europa nu mai este văzută drept partener într-o ordine internațională bazată pe reguli, ci ca un bloc liberal aflat în declin, care frânează ascensiunea forțelor naționaliste. Sprijinul american nu mai este prezentat ca interes comun, ci ca tranzacție: favoruri pentru aliații ideologici, presiuni pentru ceilalți.
În acest context, Groenlanda nu este doar un teritoriu. Este un instrument de presiune, un semnal despre cine stabilește regulile jocului. Iar Europa este vulnerabilă tocmai pentru că atenția ei este fragmentată.
Fiecare provocare a lui Trump lovește diferit: statele nordice se tem de Arctica, exportatorii de tarife, Europa de Est de războiul din Ucraina. Rezultatul este o succesiune de reacții punctuale, nu o strategie comună. Se formează coaliții temporare de îngrijorare, nu unitate pe termen lung.
Aceasta este slăbiciunea pe care Trump o exploatează. O Europă mereu ocupată să reacționeze nu mai are timp să planifice. Totul pare urgent, nimic nu este strategic. Iar prețul atenției capturate este gândirea pe termen scurt.