Trump ar putea schimba și alți oameni-cheie, după demiterea procurorului general Pam Bondi. Directorul FBI, pe lista neagră

0
0
Publicat:

Printre numele vehiculate se află Kash Patel, directorul FBI, Daniel Driscoll, secretarul armatei, și Lori Chavez-DeRemer, secretarul muncii. Momentul unor eventuale remanieri rămâne, însă, incert, iar, potrivit sursei citate, Donald Trump nu a luat deocamdată o decizie finală, relatează publicația The Atlantic.

După demiterea lui Pam Bondi, Trump ar putea schimba și alți oameni-cheie. FOTO: Profimedia

Situația lui Kash Patel este considerată cea mai sensibilă. Numit la conducerea FBI în ciuda unor controverse majore, acesta a fost confirmat la limită de Senatul american în februarie 2025.

Informațiile apar la scurt timp după ce Donald Trump a decis demiterea procuroarei generale Pam Bondi, criticată pentru modul în care a gestionat cazul Epstein. În locul acesteia, liderul de la Casa Albă l-a numit interimar pe Todd Blanche, unul dintre foștii săi avocați personali.

Decizia a venit pe fondul criticilor venite atât din partea republicanilor, cât și a democraților, legate de gestionarea cazului infractorului sexual Jeffrey Epstein, decedat în închisoare în 2019, dar și de o serie de eșecuri ale Departamentului de Justiție în urmărirea unor ținte considerate prioritare de administrația prezidențială.

Cu toate acestea, Donald Trump a lăudat activitatea lui Pam Bondi în combaterea criminalității, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa socială Truth, precizând că aceasta va ocupa o funcție în sectorul privat.

Pam Bondi este al doilea membru al cabinetului înlăturat în mai puțin de o lună, după secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, semn că administrația Trump traversează o perioadă de posibile reconfigurări la nivel înalt.