SUA urmăresc schimbarea regimului din Cuba până la finalul anului. Pe ce mizează Casa Albă?

0
Publicat:

Administrația președintelui american Donald Trump ar căuta modalități de a accelera schimbarea regimului comunist din Cuba până la sfârșitul acestui an, încurajată de ceea ce consideră a fi un succes recent în Venezuela, relatează The Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu discuțiile de la Washington.

Miguel Díaz-Canel Bermúdez, președintele Cubei/FOTO:Arhiva

Potrivit publicației, oficiali de la Casa Albă apreciază că economia Cubei se află în pragul colapsului, iar guvernul de la Havana este mai vulnerabil ca oricând, după pierderea sprijinului esențial oferit anterior de regimul venezuelean condus de Nicolás Maduro. În acest context, administrația americană ar încerca să identifice persoane din interiorul aparatului de stat cubanez dispuse să colaboreze cu Statele Unite.

Sursele citate spun că, deocamdată, nu există un plan detaliat pentru înlăturarea guvernului comunist aflat la putere de aproape șapte decenii. Cu toate acestea, capturarea lui Nicolás Maduro și concesiile ulterioare făcute de aliații acestuia sunt văzute la Washington atât ca o strategie, cât și ca un avertisment implicit pentru Havana.

Reprezentanți ai administrației Trump s-au întâlnit cu membri ai comunității cubaneze din exil și cu diverse grupuri civice, în special la Miami și Washington, în încercarea de a identifica oficiali cubanezi dispuși să negocieze. Potrivit WSJ, în cazul Venezuelei, operațiunea ar fi fost posibilă cu ajutorul unei persoane din cercul apropiat al liderului de la Caracas.

Deși Statele Unite nu au formulat amenințări explicite cu folosirea forței împotriva Cubei, membri ai echipei lui Trump afirmă că operațiunea din Venezuela ar trebui interpretată ca un semnal de descurajare. În paralel, oficialii americani descriu o situație economică tot mai gravă pe insulă, marcată de penurii cronice de alimente și medicamente, precum și de pene frecvente de curent.

Un element central al presiunii asupra Havanei îl reprezintă energia

Economia cubaneză a depins ani la rând de petrolul subvenționat livrat de Venezuela, în special după venirea la putere a lui Hugo Chávez. Washingtonul ar intenționa să blocheze aceste livrări, ceea ce, potrivit surselor, ar putea lăsa Cuba fără petrol în câteva săptămâni, cu riscul paralizării complete a economiei.

Unii oficiali din administrația Trump susțin că președintele preferă să obțină rezultate prin negocieri și acorduri, nu prin strategii clasice de schimbare de regim. Totuși, aliații săi politici se așteaptă la sfârșitul guvernării comuniste din Cuba, un scenariu care ar putea declanșa instabilitate și o criză umanitară — situație pe care Trump ar fi încercat să o evite în Venezuela, menținând o parte a structurilor existente.

„Acești oameni sunt mult mai greu de clintit decât în Venezuela. Nu există persoane dispuse să treacă de partea Statelor Unite”, a declarat Ricardo Zúñiga, fost oficial în administrația Obama, implicat în negocierile pentru apropierea temporară dintre SUA și Cuba în perioada 2014–2017.

Potrivit WSJ, Donald Trump consideră că încheierea erei Castro în Cuba ar consolida moștenirea sa politică, realizând ceea ce nu a reușit președintele John F. Kennedy. Obiectivul este susținut și de secretarul de stat Marco Rubio, fiul unor imigranți cubanezi, pentru care schimbarea regimului de la Havana reprezintă o temă veche.

În Miami, unde politicienii au susținut mult timp că transformarea Cubei depinde de schimbarea puterii în Venezuela, înlăturarea lui Maduro a fost primită cu entuziasm, iar așteptările ca Havana să fie „următoarea” au crescut.

Președintele Cubei, Miguel Díaz-Canel, a respins însă ferm orice posibilitate de compromis. „Nu poate exista nicio capitulare, nicio predare și nicio înțelegere bazată pe constrângere sau intimidare”, a declarat el anterior.

În comentarii separate, fostul ministru ucrainean de externe Pavlo Klimkin a sugerat că un eventual succes al lui Marco Rubio în prăbușirea regimului cubanez i-ar putea consolida șansele de a deveni viitor președinte al Statelor Unite, scenariu analizat recent și de publicația Politico în contextul evoluțiilor din Venezuela.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani