SUA: Posibila intervenţie militară  în Siria a determinat o creştere record a preţului la petrol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotaţiile petrolului au crescut marţi pe piaţa new-yorkeză la cea mai ridicată valoare din ultimele 18 luni, pe fondul temerilor că o eventuală intervenţie militară internaţională în Siria ar putea să perturbe producţia şi transportul de ţiţei din Orientul Mijlociu.

La New York Mercantile Exchange preţul barilului de petrol a crescut cu 3.09 dolari, ajungând la valoarea de 109.01 dolari, cel mai ridicat nivel după cel înregistrat în luna februarie 2012, informeaza AFP.

O acţiune militară împotriva regimului sirian, acuzat că a folosit arme chimice în confruntările cu rebelii şi a provocat în acest fel numeroase victime în rândul civililor, pare tot mai probabilă, declaraţiile SUA şi ale altor state aliate mergând în această direcţie. 

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Obama, Jay Carney, a declarat marţi că liderul de la Casa Albă aşteaptă un raport oficial al serviciilor de informaţii americane, ce ar urma să fie furnizat săptămâna aceasta, urmând să decidă cum vor răspunde SUA în faţa acestui atac cu arme chimice.

Siria nu este un producător major de petrol, dar incertitudinea asupra naturii, duratei sau anvergurii unei eventuale intervenţii armate conduce la creşterea preţului petrolului. În plus, o posibilă extindere a conflictului în ţările vecine ar pune în pericol producţia şi transportul petrolului prin conducte. Temerile privind posibile perturbări în aprovizionarea cu petrol din Orientul Mijlociu sunt amplificate şi de scăderea exporturilor de petrol ale Libiei, ca urmare a grevelor angajaţilor din sectorul petrolier în această ţară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima