Recuperarea incredibilă a unei femei cu zero șanse de supraviețuire. Soțul ei a refuzat s-o deconecteze de la aparate VIDEO

0
Publicat:

În august 2021, Autumn Carver a primit ceea ce avea să devină, în cele din urmă, cea mai urâtă veste din viața ei. A fost testată pozitiv cu coronavirus, în timp ce era însărcinată cu fiul ei. Timp de două luni a fost în comă, iar medicii nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire.

Autumn Carver și-a revenit după două luni petrecute la ATI FOTO Captură YouTube

Femeia a ales să nu se vaccineze, de teama de a nu suferi un avort spontan, problemă cu care se mai confruntase în trecut. Infecția cu COVID-19 a fost însă mult mai severă decât ar fi anticipat.

Odată ce a fost internată în spital, medicii i-au făcut, de urgență, operația de cezariană. Astfel, băiețelul ei, pe nume Huxley, a venit pe lume după doar 33 de săptămâni de sarcină. Din fericire, micuțul s-a născut sănătos. Din păcate, au trecut luni până să fie ținut în brațe de mama lui, deoarece femeia încă se lupta cu coronavirusul.

I s-au dat zero șanse de supraviețuire

Autumn Carver a ajuns la Terapie Intensivă și doar aparatele o mai țineau în viață. Mai exact, la scurt timp după ce s-a născut băiețelul, Carver a fost pusă pe un aparat ECMO (extracorporeal membrane oxygenation). Acesta avea rolul de a eliminare a dioxidului de carbon din celulele roșii din sânge și permiterea oxigenării artificiale, potrivit msn.com.

Încă din 2020, aparatul ECMO a devenit frecvent utilizat în tratarea pacienților cu forme severe de coronavirus, reducând rata mortalității de la 59-71% la 49%. Lucrurile arătau îngrozitor pentru proaspăta mămică, la vremea când lupta pentru viața ei, la ATI.

Soțul ei, Zach Carver, i-a fost mereu alături.

Mi s-a spus că are zero la sută șanse de supraviețuire. A fost cea mai proastă zi din viața mea”, a spus el, în timpul unui interviu pentru The Christian Broadcasting Network.

Bărbatul nu și-a pierdut nicio clipă speranța. El a apelat inclusiv la prietenii lui virtuali, de pe Facebook, pe care i-a îndemnat, în mod frecvent, să se roage pentru viața soției sale.

După 2 luni petrecute pe aparate, Autumn urma să primească un transplant pulmonar, în luna octombrie. Ea a fost transferată de la IU Health Methodist Hospital din Indianapolis la Northwestern Memorial Hospital din Chicago. Acolo, dr. Ankit Bharat, șeful de secție al chirurgiei toracice, a vorbit cu jurnaliștii de la PEOPLE despre sănătatea femeii.

„Când am întâlnit-o cu Autumn, probabilitatea ca starea ei de sănătate să se îmbunătățească era destul de mică, deoarece a fost pe ventilator și ECMO pentru o perioadă lungă de timp. Pentru pacienții care au nevoie de ECMO pentru mai mult de o lună, probabilitatea de a-și reveni fără un transplant de plămâni este mai mică de 5%”, a spus el.

Cu toate acestea, Autumn făcea progrese, după mai mult timp de recuperare, așa că doctorii au decis să amâne transplantul, pentru a vedea dacă își poate reveni și fără acesta. Lucru care s-a și întâmplat.

Și-a ținut bebelușul în brațe pentru prima dată, după două luni

Pe 19 octombrie 2021, Autumn Carver și-a ținut copilul în brațe Huxley pentru prima dată. Reuniunea de familie, la care a luat parte, bineînțeles, și soțul său, a fost una de-a dreptul emoționantă.

Pe 3 noiembrie 2021, Autumn a ieșit de la ATI, potrivit unei postări a soțului său, de pe pagina lui de Facebook. Femeia a rămas însă internată în spital, pentru a continua să se recupereze.

A început să meargă la kinetoterapie și logopedie, iar pe 1 decembrie 2021, după 99 de zile de recuperare, a reușit să meargă acasă cu soțul și bebelușul ei, pentru a-și vedea cele două fiice de Crăciun.

Autumn și Zach Carver, alături de copiii lor FOTO Facebook

Medicii au numit recuperarea ei un „miracol”, spunând că a reușit să recupereze până la 40% din capacitatea pulmonară în momentul externării. Cu toate că plămânii ei nu își vor reveni complet niciodată, Autumn este acum capabilă să trăiască o viață absolut normală.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry