Video Reacția lui Trump, întrebat dacă ar ordona o misiune de capturare a lui Putin. „Sunt foarte dezamăgit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Donald Trump a fost întrebat de un jurnalist, la Casa Albă, dacă ar ordona o misiune de capturare a omologului său rus, Vladimir Putin, similiară cu cea de capturare a fostului lider al Venezuelei, Nicolas Maduro.

Vladimir Putin și Donald Trump/FOTO: Shutterstock

Întrebarea jurnalistului Fox News vine în contextul afirmației făcute recent de președintele Volodimir Zelenski, după episodul capturării lui Maduro.

Liderul ucrainean a declarat atunci că SUA „trebuie să pună presiune pe Rusia”, spunând că americanii „au instrumentele necesare şi ştiu cum să le folosească” pentru a influenţa evoluţia conflictului.

„Avem exemplul cu Maduro, corect?  Ei bine, ce pot spune este că, dacă se poate proceda astfel cu dictatorii, atunci Statele Unite știu ce au de făcut în continuare”, a afirmat Volodimir Zelenski. „Au desfășurat o operațiune. Toată lumea a văzut cum a ieșit. Au acționat repede. Hai să-i lăsăm să facă o operațiune similară cu tipul ăsta, cum îl cheamă, Kadîrov. Acest criminal. Poate că atunci Putin se va gândi de două ori”, a spus el, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev.

Așadar, în cadrul unei întâlniri cu directorii companiilor petroliere americane de vineri, jurnalistul l-a întrebat pe Trump dacă va acționa astfel și în cazul lui Putin.

Președintele SUA a răspuns că „nu va fi necesar”.

„Am avut întotdeauna o relație excelentă cu el. Sunt foarte dezamăgit”, spune Trump, vorbind în continuare despre frustrarea față de încheierea unui acord de pace între Ucraina și Rusia, lucru pe care a promis că îl va face în campania electorală. 

„Am rezolvat opt războaie”, a afirmat el. „Credeam că acesta va fi unul dintre cele mai ușoare. Nu știu dacă îl cunoști pe Peter (n.r. Peter Doocy, jurnalistul care i-a adresat întrebarea), dar în ultima lună au pierdut 31.000 de oameni, mulți dintre ei soldați ruși, iar economia rusă merge prost. Cred că vom reuși să rezolvăm problema. Aș fi vrut să o facem mai repede, pentru că mor mulți oameni”.

Între timp, Venezuela a anunțat eliberarea primilor prizonieri politici, catalogând-o drept un gest de pace, la mai puțin de o săptămână de la operațiunea americană soldată cu capturarea președintelui Maduro.

Printre aceștia se numără  Enrique Márquez, fost candidat la președinție, dar și Biagio Pilieri, om de afaceri și fost parlamentar venezuelean. Aceștia erau deținuți în închisoarea El Helicoide din Caracas.

„Totul s-a terminat”, spune Marquez, la reuniunea cu soția sa, într-un cartier din Caracas, unde a fost dus de poliţişti alături de Pilieri, un colaborator al liderei opoziției Corina Machado.

Marquez, în vârstă de 62 de ani, arestat în ianuarie 2025, a dus o cruciadă judiciară împotriva realegerii lui Maduro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort