Planul de evadare al unui multimilionar, dintr-o închisoare din SUA, includea un avion privat, un iaht și un castel francez

0
Publicat:

Planul elaborat de evadare al unui multimilionar a fost dejucat de autorități, după o investigație ce a durat două luni. Strategia sa implica un avion privat, un iaht, diverse vehicule și un castel francez.

John Manchec FOTO Twitter/ New York Post

Planul lui John Manchec îi avea drept pioni și pe unii dintre angajații săi, precum și deținuți cu care se împrietenise, de când a fost închis în Florida, sub acuzații legate de imagini de pornografie infantilă, notează SkyNews.

Planul de evadare al multimilionarului

Explicând planul, șeriful din comitatul Indian River, Eric Flowers, a spus că Manchec urma să se folosească de vizita la medic pentru a părăsi închisoarea, în timp ce complicii săi ar fi folosit spray cu piper asupra gardienilor închisorii.

El ar fi fost dus, apoi, către avionul său privat aflat în apropiere, în Fort Pierce, pentru a putea zbura în Franța, unde are și cetățenie.

Șeriful Flowers a spus că Manchec avea o programare medicală în luna aprilie, dar cineva, care știa despre planul său de evadare, l-a turnat autorităților, determinând o anchetă. Planul includea și iahtul de lux al multimilionarului, precum și diverse vehicule, drept răasplată pentru cei care îl ajutau.

Bărbatul avea o înțelegere cu colegul său de celulă, pentru a-i plăti cauțiunea. Cât au fost închiși împreună, el l-a ajutat și cu diferite aranjamente, precum procurarea alcoolului.

„Aceasta a fost adevărata afacere”, a declarat Eric Flowers.

Nu ar fi fost prima evadare din închisoare

John Manchec a mai evadat o dată, în Franța - după arestarea sa din 2014 pentru 49 de acuzații. A părăsit SUA după ce a plătit o garanție de aproape 500.000 de dolari, retrăgându-se la moșia sa medievală, Chateau Pechrigal.

Franța a refuzat să-l extrădeze, dar în cele din urmă a fost arestat în Republica Dominicană, în anul 2020 și închis în Florida.

În prezent, el încă se află în închisoarea din comitatul Indian River, fiind sancționat și din cauza planului său de evadare eșuat. Doi deținuți și doi dintre angajații săi au fost, de asemenea, acuzați de complicitate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar