Record pentru cea mai scurtă evadare, stabilit la Brașov. Unde l-au prins polițiștii pe deținut

0
Publicat:

Un deținut de la Penitenciarul Codlea (Brașov) a evadat de la locul în care muncea. Doar 9 minute a durat până când evadatul a fost prins de polițiști și dus înapoi în celulă.

Un deținut de la Codlea a evadat, dar a fost prins în 9 minute FOTO Adevărul
Un deținut de la Codlea a evadat, dar a fost prins în 9 minute FOTO Adevărul

Un posibil record pentru cea mai scurtă evadare a fost stabilit la Brașov, de către un bărbat de 32 de ani. A avut timp cel mult să fumeze o țigară, până când a fost găsit de polițiști și dus înapoi la locul în care își execută pedeapsa privativă de libertate.

Deținutul, care era încarcerat la Penitenciarul Codlea, a evadat de la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Brașov. Acesta executa o pedeapsă în regim deschis și a fost în libertate timp de 9 minute, cât a durat până l-au prins polițiștii.

Semnalmentele acestuia au fost transmise polițiștilor din teren, care au întreprins activități de urgență pentru depistarea persoanei evadate, activități care au dus la prinderea acesteia, după 9 minute, în incinta unui cimitir din municipiul Brașov. Bărbatul a fost reținut, escortat și introdus în Penitenciarul Codlea”, a declarat comisarul Florentina Manolache, purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost reținut, escortat și introdus în Penitenciarul Codlea.

În scurta lui evadare nu a apucat nici măcar să întâlnească o altă persoană, deorece se refugiase într-un cimitir. Primii oameni cu care a dat ochii au fost polițiștii, care au pus capăt celor câteva minute de libertate.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite