Numele a șase bărbați, cenzurate de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite în dosarele Epstein

0
Publicat:

Numele a şase bărbaţi au fost acoperite fără explicaţii de către Departamentul de Justiţie în dosarele legate de criminalul sexual Jeffrey Epstein, au reclamat congresmenii americani care au putut examina luni documentele necenzurate.

Jefrey Epstein FOTO: Arhive

Departamentul american al Justiţiei a publicat la 30 ianuarie „peste trei milioane de pagini”, parţial cenzurate, din dosarul Epstein, afirmând că administraţia Trump şi-a îndeplinit astfel obligaţia, impusă de o lege adoptată în noiembrie de Congres, de a face lumină în acest dosar politic exploziv.

Mai mulţi congresmeni din cele două mari partide americane au început luni să consulte documentele necenzurate, Departamentul Justiţiei trimiţând săptămâna trecută o scrisoare aleşilor pentru a-i informa despre posibilitatea de a face acest lucru la faţa locului, pe computer. Printre aceştia se numără cei doi coautori ai legii privind transparenţa în cazul Epstein, ambii aleşi în Camera Reprezentanţilor: republicanul Thomas Massie şi democratul Ro Khanna, scrie News.

„Ce m-a deranjat este faptul că numele a cel puţin şase bărbaţi au fost cenzurate, deşi probabil sunt implicaţi, având în vedere includerea lor în aceste documente”, a declarat Thomas Massie jurnaliştilor la ieşirea din Departamentul Justiţiei.

„Sunt şase bărbaţi, unii cu fotografia lor, ale căror nume au fost cenzurate, fără nicio explicaţie”, a precizat Ro Khanna.

Cei doi congresmeni au refuzat să dezvăluie identitatea celor şase bărbaţi, dar unul dintre ei ocupă „o funcţie destul de înaltă într-un guvern străin”, a indicat Thomas Massie, colegul său menţionând şi „o personalitate destul de proeminentă” printre ceilalţi cinci.

Legea permite cenzurarea în condiţii stricte, în principal pentru a proteja intimitatea victimelor. În schimb, ea interzice în mod expres reţinerea documentelor pe motivul prejudiciului pe care publicarea lor l-ar putea cauza oricărei persoane, „responsabil guvernamental, personalitate publică sau demnitar străin”, sau pe motivul „caracterului lor sensibil din punct de vedere politic”.

O mare parte din documentele consultate de congresmeni rămân „cenzurate”, s-a mirat Ro Khanna. „Acest lucru se datorează faptului că documentele furnizate Departamentului Justiţiei de către FBI sau mari jurii erau deja cenzurate”, a explicat el. „Trebuie să dăm Departamerntului Justiţiei şansa de a-şi revizui copia şi de a-şi corecta erorile”, a afirmat Thomas Massie. „Trebuie să-şi revizuiască propria copie sau să o verifice altcineva”, a insistat el.

Masa de documente noi nu conţine elemente care ar putea duce la urmăriri penale suplimentare, a avertizat de la bun început, pe 30 ianuarie, numărul 2 al Departamentului Justiţiei, Todd Blanche. Deşi simpla menţionare a numelui unei persoane în dosar nu presupune a priori nicio faptă reprobabilă din partea acesteia, numeroase personalităţi se tem de repercusiunile dezvăluirilor asupra legăturilor lor din trecut cu criminalul sexual condamnat, care s-a sinucis în închisoare.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă