Mișcare strategică la Havana: Marco Rubio negociază în secret cu nepotul lui Raul Castro. Ce plan are Washingtonul pentru Cuba
0Secretarul de stat american Marco Rubio poartă discuții în secret cu nepotul lui Raul Castro, într-o mișcare surprinzătoare a administrației Trump de a crește presiunea asupra regimului de la Havana, pe fondul crizei energetice care afectează Cuba.
Contactele dintre Rubio şi Raul Guillermo Rodriguez Castro ar ocoli canalele oficiale ale guvernului cubanez, semnalând că administraţia preşedintelui Donald Trump îl consideră în continuare pe Raul Castro, în vârstă de 94 de ani, drept principalul factor de decizie de pe insulă, chiar dacă nu mai ocupă funcţia de preşedinte.
„Nu le-aş numi negocieri, ci mai degrabă discuţii despre viitor”, a declarat pentru Axios un înalt oficial al administraţiei americane.
Rubio, care are origini cubaneze, vede în nepotul lui Castro, în vârstă de 41 de ani, un exponent al unei noi generaţii de cubanezi orientaţi către mediul de afaceri, dezamăgiţi de modelul comunist tradiţional şi deschişi unei apropieri de Statele Unite, potrivit agenției EFE, citată de Agerpres.
„Poziţia noastră, poziţia guvernului american, este că regimul de la Havana trebuie să plece. Dar cum va arăta exact acest lucru depinde de preşedintele Trump, iar el nu a decis încă. Rubio este încă în discuţii cu nepotul lui Raul Castro”, a declarat oficialul american.
Potrivit Axios, consilieri ai preşedintelui american au purtat discuţii şi cu alţi cubanezi influenţi, însă Raul Guillermo Rodriguez Castro este considerat o figură-cheie, în special datorită legăturilor sale cu conglomeratul militar cubanez GAESA, care controlează sectoare importante ale economiei insulei.
O sursă citată de publicaţia americană a descris conversaţiile dintre Rubio şi Castro Jr. drept „surprinzător de prietenoase”.
Reluarea ideii unui dialog între Washington şi Havana vine pe fondul agravării crizei energetice din Cuba. Preşedintele Donald Trump a declarat recent, la bordul aeronavei prezidenţiale Air Force One, că administraţia sa discută „chiar acum” cu oficiali cubanezi de rang înalt.
„Ar trebui să ajungă la un acord, pentru că situaţia este o ameninţare umanitară reală”, a spus liderul american.
Autorităţile de la Havana au negat însă existenţa unor astfel de negocieri.
Între timp, efectele blocadei energetice impuse de SUA devin tot mai vizibile: vehiculele dispar treptat de pe străzi, spitalele şi instituţiile publice funcţionează la capacitate redusă, iar întreruperile de curent se prelungesc ore în şir în mai multe regiuni ale ţării.