Democrații au retras o scrisoare prin care îi cereau lui Biden să negocieze direct pacea în Ucraina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președinta grupului progresist din Camera Reprezentanților a SUA, Pramila Jayapal, a retras o scrisoare prin care îl îndemna pe Joe Biden să se angajeze în discuții directe cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, în contextul unor dezbateri aprinse în cadrul partidului democrat cu privire la strategia viitoare în legătură cu acest conflict, relatează The Guardian.

Biden declara în iunie că războiul s-ar putea încheia printr-o soluție negociată FOTO EPA-EFE

„Scrisoarea a fost redactată cu câteva luni în urmă, dar, din păcate, a fost difuzată de personal fără a fi verificată”, a declarat Jayapal cu privire la scrisoarea semnată în luna iunie de 30 de membri și care fusese trimisă la Casa Albă cu doar o zi înainte.

Jayapal a explicat că de fapt, s-a iscat o confuzie între apelul democraților progresiști la o încetare diplomatică a războiului din Ucraina și o declarație recentă a liderului republican din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, care a amenințat cu încetarea ajutorului pentru ucraineni în cazul în care partidul republican va recâștiga Camera în alegerile de la mijlocul mandatului din noiembrie.

Scrisoarea trimisă ieri (luni -n.red) a fost confundată cu opoziția republicanilor față de sprijinul acordat ucrainenilor pentru apărarea justă a suveranității lor naționale. Ca atare, este reprezintă o distragere în acest moment și retragem scrisoarea”, a adăugat Pramila Jayapal.

Aspectul controversat din scrisoare

În scrisoarea trimisă luni la Casa Albă, dezvăluită prima dată de Washington Post, democrații progresiști îi cereau președintelui american Joe Biden să depună „eforturi diplomatice viguroase” în vederea unei „soluționări negociate și a unei încetări a focului”. Aceștia au adus ca argumente foametea și sărăcia la nivel mondial care ar putea decurge din invazia ilegală a Rusiei în Ucraina, precum și „prețurile ridicate la gaze și alimente la noi în țară”, concluzionând că prioritatea principală a Americii ar trebui să fie încercarea de a obține „un sfârșit rapid al conflictului”.

Poate cel mai controversat aspect al scrisorii, observă cei de la The Guardian, este propunerea ca Biden să ia în considerare „stimulente pentru a pune capăt ostilităților, inclusiv o formă de reducere a sancțiunilor” pentru Rusia.

Scrisoarea a provocat discuții aprinse între deputații democrați și a stârnit un răspuns rece din partea Casei Albe. Totodată, scrisoarea a fost interpretată ca fiind primul semn de ceartă cu privire la Ucraina în cadrul partidului democrat, care până acum s-a aliniat ferm sprijinului necondiționat al lui Biden al luptei Kievului pentru a-și apăra și recupera teritoriul suveran de la Moscova. Scrisoarea a apărut într-o etapă crucială a războiului și la doar o săptămână după ce Kevin McCarthy, principalul republican din Camera Reprezentanților, a declarat că Congresul „nu va scrie un cec în alb pentru Ucraina”.

Reacțiile din partea democraților au fost atât de intense încât, la câteva ore de la expedierea scrisorii, Jayapal a fost nevoită să transmită o „clarificare”.

Permiteți-mi să fiu clară: ca democrați suntem uniți în angajamentul nostru fără echivoc de a sprijini Ucraina în lupta pentru democrația și libertatea lor în fața invaziei ilegale și scandaloase a Rusiei și nimic din scrisoare nu pledează pentru o modificare a acestui sprijin”, a spus ea.

Scrisoarea originală a fost semnată de mai mulți dintre cei mai proeminenți democrați de stânga din Cameră, inclusiv de așa-numita „Squad” formată din Alexandria Ocasio-Cortez, Ilhan Omar, Ayanna Pressley și Rashida Tlaib. Jamie Raskin, membru al comisiei din Camera Reprezentanților care investighează revolta din 6 ianuarie de la Capitoliul SUA, s-a aflat, de asemenea, printre cei 30.

Răspunsul Casei Albe

Casa Albă a răspuns reluând poziția fundamentală a lui Biden - că Ucraina va decide singură când și cum să negocieze cu Rusia. Secretarul de presă, Karine Jean-Pierre, a reiterat că nu va exista „nimic despre Ucraina fără Ucraina”.

Deputații democrați au fost mai tranșanți în reacția lor, inclusiv semnatarii. Mark Pocan, un congresman din Wisconsin, a declarat că aceasta a fost redactată pentru prima dată în iulie și a sugerat că a fost luat prin surprindere de publicarea ei.

„Nu am nicio idee de ce a fost publicată acum. A venit într-un moment nepotrivit”, a spus el.

Un al doilea semnatar, Mark Takano din California, a dat publicității o declarație după ce scrisoarea a fost dezvăluită, afirmând că se poziționează „ferm în sprijinul poporului ucrainean”.

Ruben Gallego din Arizona, un membru al grupului progresist care a refuzat să semneze scrisoarea, a a reacționat Twitter: „Mijlocul prin care să pui capăt unui război? Să-l câștigi rapid. Cum se câștigă rapid? Oferind Ucrainei armele necesare pentru a învinge Rusia”.

SUA au aprobat un ajutor în valoare de 66 miliarde de dolari pentru Ucraina

Cel mai tăios comentariu din partea unui democrat a venit din partea fostului pușcaș marin și ales din Massachusetts, Jake Auchincloss. El a condamnat scrisoarea ca fiind „o ramură de măslin întinsă unui criminal de război care își pierde războiul. Ucraina este în marș. Congresul ar trebui să susțină ferm strategia eficientă a lui Biden, inclusiv sancțiuni mai restrictive - nu mai laxe!”

Congresul a aprobat până în prezent un ajutor de aproximativ 66 de miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv ajutor militar, umanitar și economic. În condițiile în care Ucraina își intensifică avansul asupra pozițiilor rusești, în timp ce se apropie o iarnă potențial punitivă, iar alegerile de la mijlocul mandatului din SUA se apropie pe 8 noiembrie, scrisoarea progresiștilor nu ar fi putut veni într-un moment mai sensibil.

Specialiștii ruși au avertizat că intervenția l-ar putea încuraja pe Putin și ar putea slăbi angajamentul SUA de a conduce coaliția internațională în sprijinul Ucrainei. Yoshiko Herrera, profesor de științe politice la Universitatea din Wisconsin-Madison, a declarat: „Cea mai mare problemă a scrisorii este că poate slăbi sprijinul SUA pentru Ucraina, favorizând apariția unor diviziuni în rândul celor care susțin Ucraina”.

Fisurile, deși fine, sunt deja vizibile în mod clar de partea republicană. Când cel mai mare pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 40 de miliarde de dolari, a fost adoptat în luna mai, 57 de republicani din Camera Reprezentanților și 11 din Senat au votat împotrivă.