Mai mulți aleşi americani îl îndeamnă pe Biden să negocieze direct cu Rusia

0
0

Congresmeni din aripa stângă a Partidului Democrat i-au cerut luni preşedintelui Joe Biden, care a deblocat miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei în faţa invaziei ruse, să sporească eforturile diplomatice şi să angajeze negocieri directe cu Moscova, având ca obiectiv încheierea rapidă a războiului, transmite AFP.

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Este pentru prima dată când un astfel de apel vine chiar din partea partidului preşedintelui.

„Vă îndemnăm să însoţiţi sprijinul economic şi militar pe care Statele Unite l-au oferit Ucrainei cu un impuls diplomatic proactiv şi să vă dublaţi eforturile pentru a căuta un cadru realist pentru o încetare a focului”, au spus aleşii în scrisoarea lor, arătând clar că sunt împotriva invaziei „ilegale şi scandaloase” a Ucrainei şi că orice soluţie ar urma să fie aprobată de Kiev.

„Dar, în calitate de parlamentari responsabili pentru modul în care zeci de miliarde de dolari ai contribuabililor americani sunt cheltuiţi în asistenţă militară în conflict, credem că o astfel de implicare în acest război creează, de asemenea, responsabilitatea Statelor Unite de a explora în mod serios toate căile posibile”, au adăugat ei.

Printre aceştia se numără Alexandria Ocasio-Cortez, Ilhan Omar şi Pramila Jayapal, figuri ale aripii progresiste a partidului.

Aleşii i-au spus preşedintelui Biden „să desfăşoare eforturi diplomatice viguroase în sprijinul unei reglementări negociate şi încetării focului, să se angajeze în discuţii directe cu Rusia şi să exploreze perspectivele unui nou acord de securitate european acceptabil pentru toate părţile”.

Întrebat despre această scrisoare, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a afirmat că „nimeni nu vrea să vadă acest război încheindu-se mai mult decât omologii noştri ucraineni”.

„Nu ştim când se va întâmpla asta (...), pentru că nu am văzut niciun indiciu din partea ruşilor că sunt pregătiţi să se angajeze în această diplomaţie şi dialog”, a adăugat el.

„Le furnizăm partenerilor noştri ucraineni ceea ce au nevoie pe câmpul de luptă pentru ca, atunci când va apărea o masă de negocieri, ei să fie în cea mai puternică poziţie posibilă”, a mai spus Ned Price.

În ceea ce o priveşte pe purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, ea a spus că executivul a fost „foarte clar: nimic despre Ucraina fără Ucraina”.

De la începutul invaziei, administraţia Biden a plătit zeci de miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei, cu acordul ambelor partide din Congres, deşi unii reprezentanţi ai aripii drepte a republicanilor au protestat.

Un influent ales republican a avertizat recent că partidul său nu va semna un „cec în alb” Ucrainei dacă va câştiga, după cum prevăd sondajele, majoritatea locurilor în Camera Reprezentanţilor la alegerile de la jumătatea mandatului.   

SUA


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri