Video Cu bomba nucleară în rucsac. Cum s-au antrenat trupele speciale americane pentru Al Treilea Război Mondial

Soldați din trupele speciale americane s-au antrenat pentru Al Treilea Război Mondial sărind cu parașuta cu o bombă nucleară între picioare.

Într-o noapte caldă din 1983, un grup de aproximativ 12 membri de elită ai Beretelor Verzi s-a aruncat dintr-un camion de două tone și jumătate, într-un antrenament extrem de secret la baza aeriană Pope, din Carolina de Nord. În fața lor, doi bărbați misterioși, îmbrăcați în costume de zbor negre, i-au întâmpinat. Fără insignă, fără identificare, aceștia aveau însă controlul asupra situației.

„Aceasta este o operațiune secretă. De acum înainte, noi suntem cei care conducem”, le-a spus unul dintre bărbați.

A urmat o simulare, care, în cele din urmă, avea să îi șocheze pe acești soldați de elită. În timp ce erau pregătiți pentru o misiune extrem de periculoasă, echipa de Forțele Speciale a aflat că ceea ce părea o operațiune reală era, de fapt, doar un exercițiu.

Unul dintre cele mai periculoase elemente ale acestei simulări era SADM (Muniția Specială de Demolare Atomică) – o armă nucleară mică, suficient de compactă pentru a fi transportată într-un rucsac, dar extrem de puternică. Scenariul de antrenament era legat de distrugerea unui baraj din Cuba, cu scopul de a perturba complet rețeaua electrică a țării și de a crea haos, scrie Daily Mail.

Aceasta nu era însă o simplă lecție de strategie. SADM-ul, o armă de mare periculozitate, trebuia să fie transportat și utilizat într-un mod extrem de riscant – prin parașutare, iar soldații se antrenau intens pentru a-l manevra corect, în ciuda greutății și dimensiunilor sale. Iar săriturile cu această bombă nu erau deloc ușoare: mulți dintre soldați sfârșeau prin a nu ajunge nici măcar în zona de aterizare.

Pe lângă greutatea dispozitivului, fiecare echipă trebuia să îndeplinească o serie de sarcini extrem de complexe, printre care și distrugerea bombei în cazul în care ar fi fost capturată de inamic, pentru a preveni o catastrofă nucleară.

Sistemul „Green Light” – programul secret care a dus la dezvoltarea acestei arme nucleare portabile – a fost activ până în 1986, iar toți cei care au participat la aceste antrenamente știau că misiunile erau extrem de periculoase și că nu aveau nicio garanție că vor supraviețui. Mulți dintre ei credeau chiar că misiunile lor erau unice și că nu aveau nicio șansă de scăpare.

Deși SADM-ul nu a fost niciodată activat, antrenamentele și scenariile simulative erau atât de realiste, încât cei implicați în acest program au trăit în permanență cu teama că ar putea fi trimisi în misiuni reale. De exemplu, unii dintre soldați se temeau că, dacă ar fi fost capturați, guvernul american ar fi preferat să își piardă agenții decât să lase informațiile despre o bombă nucleară să ajungă în mâinile inamicilor.

Această pregătire extremă pentru un război nuclear a fost însoțită și de un sentiment de incertitudine: mulți dintre cei care au participat la programul „Green Light” nu știau dacă vor supraviețui și nici care era adevăratul scop al misiunilor lor.

În ciuda riscurilor și a pericolelor extrem de mari, cei care au participat la acest program secret s-au simțit ca niște pioni într-un joc mare de strategii geopolitice. Deși misiunile lor au fost menite să țină lumea departe de un război nuclear, mulți dintre aceștia au ajuns să se întrebe, la decenii după încheierea programului, dacă nu cumva toată această pregătire a fost o metodă de a ține rivalii în șah, mai degrabă decât o adevărată intenție de a folosi arme nucleare.

Cert este că acești soldați de elită au fost antrenați în condiții extreme pentru a proteja un secret nuclear care, din fericire, nu a fost niciodată activat, dar care a lăsat o amprentă adâncă în viețile celor care au fost parte din acest program.