Compania-mamă a TikTok, somată de americană să-și vândă acțiunile, altfel rețeaua socială va fi interzisă în SUA

0
Publicat:

Guvernul american a cerut companiei-mamă a TikTok, grupul chinez ByteDance, să-şi vândă acţiunile de la această aplicaţie populară, în caz contrar aceasta urmând să fie interzisă în SUA, dezvăluie un articol publicat miercuri de Wall Street Journal (WSJ), informează joi AFP.

Compania care deține TikTok este somată să-și vândă acțiunile FOTO Shutterstock

Conform Agerpres, TikTok a confirmat informaţia, scrie EFE.

Presiunea creşte de ani de zile în SUA împotriva acestei platforme foarte populare, percepută drept o ameninţare pentru securitatea naţională a numeroşi parlamentari din cauza apartenenţei sale la un grup chinez.

Distrugerea, în februarie, a unui balon chinez presupus de spionaj a suscitat o relansare a eforturilor Congresului SUA, pentru a interzice aplicaţia de video-uri scurte de divertisment, acuzată că a dat acces Beijingului la date ale utilizatorilor din întreaga lume, ceea ce TikTok a negat mereu.

Potrivit surselor cotidianului american, ultimatumul Casei Albe vine de la CFIUS, agenţie guvernamentală însărcinată să evalueze riscurile oricărei investiţii străine pentru securitatea naţională americană.

Guvernul şi Ministerul de Finanţe al SUA au refuzat să confirme informaţia, iar TikTok nu a reacţionat imediat la o solicitare a AFP.

TikTok, care depune numeroase eforturi pentru a asigura politicienii şi publicul de integritatea sa, conta pe agenţia federală pentru a ajunge la un compromis.

Proiect de lege prin care președintele Biden ar putea să interzice TikTok

„Modul cel mai rapid şi mai eficace de a răspunde acestor îngrijorări (...) este ca CFIUS să adopte acordul propus asupra căruia lucrăm cu ei de aproape doi ani", a afirmat un purtător de cuvânt al TikTok la sfârşitul lui februarie.

El reacţiona astfel la examinarea unui proiect de lege înaintat de republicani, ce ar oferi preşedintelui Joe Biden autoritatea de a interzice complet TikTok.

Casa Albă le-a interzis deja funcţionarilor instituţiilor federale să aibă aplicaţia pe smartphone-urile lor, punând astfel în aplicare o lege ratificată la începutul lui ianuarie.

Comisia Europeană şi guvernul canadian au luat recent decizii similare pentru telefoanele portabile ale funcţionarilor lor.

TikTok stochează datele utilizatorilor americani pe servere situate în ţară. Platforma a recunoscut că angajaţii săi cu sediul în China au acces la ele, însă doar într-un cadru strict şi limitat, dar nu şi guvernul chinez.

În vara lui 2020, fostul preşedinte american Donald Trump semnase mai multe decrete pentru a încerca să interzică această platformă.

De atunci, popularitatea TikTok, deja considerabilă, a explodat în urma pandemiei, dincolo de publicul său iniţial, adolescenţii.

TikTok a depăşit în ultimii ani YouTube, Twitter, Instagram şi Facebook în ceea ce priveşte „timpul petrecut" de adulţii americani pe fiecare platformă, şi deja ajunge din urmă Netflix, potrivit Insider Intelligence.

Puternica asociaţie americană pentru apărarea drepturilor civile ACLU s-a opus proiectelor de lege anti-TikTok în numele libertăţii de exprimare.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice