Cel puțin șapte persoane au murit în SUA din cauza tornadelor

0
Publicat:

Cel puţin şapte persoane au fost ucise joi, când mai multe tornade au măturat Alabama şi Georgia, în sud-estul Statelor Unite, au anunţat autorităţile locale, transmite AFP.

Tornada SUA / Foto: AFP / Arhivă

Şase persoane au murit în comitatul Autauga, în centrul statului Alabama, a confirmat joi pentru AFP directorul adjunct al serviciilor locale de urgenţă, Gary Weaver.

Un copil de şase ani a murit în comitatul Butts din Georgia, la aproximativ 90 de kilometri sud de Atlanta, după ce un copac a căzut pe maşina în care acesta se afla, au relatat media locale. Evenimentul a fost confirmat ulterior de guvernatorul statului, Brian Kemp.

„Toată familia noastră are inima frântă de această tragedie", a reacţionat Kemp pe Twitter.

În total, cel puţin 45 de tornade au traversat joi sud-estul ţării, potrivit unui raport preliminar al Centrului american de predicţie a furtunilor (Storm Prediction Center, SPC).

A fost declarată stare de urgenţă în Georgia şi în unele comitate din Alabama.

Oraşul Selma, din comitatul Dallas, şi el sub de starea de urgenţă, a suferit în special „pagube importante", potrivit serviciilor primarului său James Perkins, care i-a îndemnat pe locuitori să evite deplasările şi să stea departe de liniile de înaltă tensiune avariate de furtună.

„Echipele oraşului vor fi trimise cât mai curând posibil pentru a face curăţenie", a adăugat municipalitatea pe Facebook.

Tornadele, un fenomen meteorologic pe cât de impresionant, pe atât de greu de prezis, sunt relativ frecvente în Statele Unite, mai ales în centrul şi sudul ţării. Acestea au uneori efecte devastatoare.

Sudul Statelor Unite a mai fost îndoliat la sfârşitul lui noiembrie, în cursul trecerii peste noapte a 36 de tornade care au ucis două persoane în Alabama, în timp ce în decembrie 2021 aproximativ 80 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce mai multe tornade au măturat Kentucky.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima