Blocajul guvernamental din SUA se încheie după 40 de zile. Donald Trump: „Este o victorie foarte mare"

0
Publicat:

Paralizia bugetară în SUA a luat sfârşit, după 40 de zile de blocaj şi neplata salariilor funcţionarilor publici, care au avut consecinţe grave atât pentru traficul aerian, cât şi în domeniul social.

Donald Trump FOTO: Profimedia

Preşedintele american a declarat marţi că sfârşitul iminent al paraliziei bugetare din Statele Unite reprezintă o „victorie foarte mare” pentru republicani, în timp ce democraţii sunt din ce în ce mai furioşi pe senatorii din tabăra lor care au votat pentru a pune capăt „shutdown-ului”, scrie News.

Într-un discurs ţinut la cimitirul naţional Arlington, cu ocazia Zilei Veteranilor, preşedintele american a salutat munca liderilor republicani din Congres, Mike Johnson şi John Thune.

Felicitări ţie, lui John şi tuturor pentru o victorie foarte importantă”, a declarat Donald Trump adresându-se preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, prezent în audienţă. „Redeschidem ţara noastră, care nu ar fi trebuit să fie niciodată închisă”, a adăugat el.

După mai mult de 40 de zile de blocaj, Congresul american se pregăteşte să voteze un nou text bugetar care ar permite ridicarea „shutdown-ului”.

Senatul a adoptat o propunere de lege care prelungeşte bugetul actual până la sfârşitul lunii ianuarie, iar Camera trebuie să o dezbată începând de miercuri, votul fiind aşteptat potenţial în cursul serii. Nu ar mai rămâne decât semnătura lui Donald Trump.

Datorită regulilor în vigoare în Senat, au fost necesare mai multe voturi democratice pentru adoptarea bugetului, chiar dacă republicanii deţin majoritatea. În cele din urmă, opt senatori din opoziţie au votat "pentru", după negocieri în culise.

Aceşti aleşi centrişti au atras furia multor membri ai propriei tabere, care denunţă concesii insuficiente şi promisiuni deşarte din partea republicanilor. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, s-a plâns duminică pe X de o „capitulare” şi de o „trădare” faţă de America care munceşte.

Liderul minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, a îndemnat republicanii să îşi respecte angajamentul de a organiza în curând un vot în Congres pentru a prelungi anumite subvenţii pentru „Obamacare”, principalul program public de asigurări de sănătate pentru americanii cu venituri mici.

„Acum va trebui să vedem dacă vor fi urmate fapte sau dacă au fost doar vorbe”, a declarat Hakeem Jeffries la CNN.

Chestiunea acestor subvenţii se află în centrul disputei dintre republicani şi democraţi care a dus la „shutdown”.

De la 1 octombrie, peste un milion de funcţionari publici nu sunt plătiţi, plata anumitor ajutoare este puternic perturbată, la fel ca şi traficul aerian, cu sute de zboruri anulate în fiecare zi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent