Barack Obama salută decizia Sony de a lansa filmul „The Interview” de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe cinematografe din Statele Unite au anunţat că vor difuza de Crăciun filmul „The Interview”, o comedie despre un complot fictiv al liderului nord-coreean Kim Jong-un, care a provocat o dispută diplomatică intensă între regimul de la Phenian şi Washington, scrie BBC. Decizia a fost salutată recent de către preşedintele american.

Cel puţin două cinematografe din statele americane Atlanta şi Austin au precizat pe conturile de Twitter ca vor proiecta filmul „The Interview” de Crăciun, la data stabilită iniţial.

Casa Albă a salutat într-un comunicat această decizie şi a precizat că Statele Unite sunt o ţară care crede puternic în dreptul la liberă exprimare.

„Aşa cum preşedintele a spus clar, ţara noastră crede în libertatea de exprimare şi în dreptul la libertate de exprimare artistică. Decizia luată de Sony va permite publicului să-şi facă propria opinie despre film şi salutăm acest fapt", a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Eric Schultz.

Produs de compania americană Sony Pictures, subiectul peliculei, potrivit căruia Kim Jong-un este ucis de către CIA, a provocat un val puternic de nemulţumire în Coreea de Nord, culminat în luna noiembrie cu o serie de atacuri informatice din partea unor hackeri nord-coreeni asupra Sony Pictures.

Deşi regimul de la Phenian nu recunoaşte aceste acuzaţii, cazul a fost comentat inclusiv de preşedintele american Barack Obama, care a subliniat că există posibilitatea ca SUA să analizeze reintroducerea Coreii de Nord pe lista ţărilor care sprijină terorismul.

Compania Sony Pictures a anunţat anterior că nu „a cedat în faţa hackerilor” şi va lansa până la urmă pelicula. „A fost doar o întârziere. Deocamdată, nimeni nu ştie cum va fi distribuit, dar va fi distribuit, Sony s-a luptat pentru asta”, a declarat David Boies, unul dintre avocaţii corporaţiei americane.

În acest context, Coreea de Nord a suferit luni o întrerupere majoră a Internetului, regimul de la Phenian precizând că este pe nedrept ţinta unor represalii din partea Statelor Unite. 

Washingtonul a menţionat că atacul informatic produs asupra companiei Sony Pictures nu va rămâne fără repercusiuni. „Unele dintre aceste răspunsuri vor fi vizibile, altele nu", a adăugat Marie Harf,  adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului american de Stat.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat