Vladimir Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră „un aliat în combaterea terorismului”

0
Publicat:

Ministerul rus de Externe a anunţat vineri că la „cel mai înalt nivel” s-a luat decizia retragerea grupării talibane afgane de pe lista cu organizaţiile teroriste.

În urmă cu 3 ani, lideri talibani au fost la o conferinţă de pace la Moscova. Foto arhivă

Înainte ca această hotărâre să intre în vigoare, însă, mai urmează o serie de proceduri legale, a precizat reprezentatul special pentru Afganistan, Zamir Kabulov.

Această decizie a Moscovei vine după ce, în luna iulie, preşedintele Vladimir Putin declarase că Rusia îi consideră pe talibanii afgani un aliat în combaterea terorismului.

Până în prezent, deşi China şi Emiratele Arabe Unite au acceptat ambasadori ai talibanilor, nicio ţară nu a recunoscut mişcarea talibanilor drept conducere legitimă a Afganistanului, potrivit Agerpres.

În Rusia, mişcarea talibană a fost înscrisă în rândul organizaţiilor teroriste în anul 2003, dar guvernul rus a primit reprezentanţi ai acesteia de mai multe ori înainte ca talibanii să preia puterea la Kabul, în august 2021, după care Statele Unite s-au văzut nevoite să-şi retragă ultimele trupe din Afganistan. De atunci, delegaţii ale talibanilor au venit în diferite ocazii la Moscova şi au participat la conferinţe pe tema soluţionării conflictelor din Afganistan.

Ministrul de externe afgan, Amir Khan Muttaqi, a declarat într-un discurs la Moscova că deciziile recente ale Kazahstanului şi Kârgâzstanului de a retrage mişcarea talibanilor de pe listele lor cu grupări interzise reprezintă un pas binevenit.

La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Rusia doreşte să menţină un „dialog pragmatic” cu actualul guvern afgan, pe care l-a lăudat pentru eforturile de a combate producţia de droguri şi de a lupta împotriva grupării Statul Islamic. Ministrul rus a cerut Statelor Unite să restituie activele confiscate Afganistanului şi a estimat că Occidentul ar trebui să-şi recunoască responsabilitatea pentru reconstrucţia post-conflict a acestei ţări.

Mişcarea talibanilor se află în conflict cu gruparea Statul Islamic (ISIS), care a revendicat atacul terorist asupra sălii de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei, unde au fost ucise pe 22 martie cel puţin 144 de persoane. Ţările occidentale indică spre Statul Islamic-Khorasan (SI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică