VIDEO Cum poate fi inhibat „entuziasmul“ revizionist al lui Putin. Cartianu: „Rusia trebuie lăsată să se prăbuşească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştii Grigore Cartianu şi Călin Nicolescu au discutat despre tendinţele expansioniste ale preşedintelui rus Vladimir Putin, în contextul tragediei aviatice din estul Ucrainei, şi au analizat discursul de luni seară al preşedintelui Traian Băsescu, care a adoptat o poziţie foarte fermă împotriva acţiunilor Rusiei în Ucraina.

Planeta se află în faţa unei decizii cruciale: cum va putea fi oprit Vladimir Putin din ofensiva sa agresivă şi inumană.

Principalele declaraţii:

Călin Nicolescu: Preşedintele Băsescu a fost foarte ferm aseară, a arătat cu degetul înspre ruşi, a cerut UE nişte sancţiuni dure, care chiar să-i usture. A vorbit despre sancţiuni împotriva companiilor. Cum poate fi stopat „entuziasmul” lui Putin de a reface URSS, pentru a-l cita pe Băsescu? Ar fi eficientă o astfel de abordare? Şi care ar fi consecinţele?

Grigore Cartianu: La Putin se pune problema dacă trebuie stopat entuziasmul lui de a reface URSS sau de a pune capăt barbariei lui extraordinare. Ce face el în acest moment, de fapt de câteva luni şi chiar ani, de când a ocupat Georgia, cum a făcut şi cu Transnistria şi refuză să mai plece. Acum a făcut asta cu un avion străin, malaysian, cu atâţia cetăţeni străini. 

Toată planeta s-a strâns cumva în accidentul ăsta. Putin a atacat acum planeta. Nu există dubii dacă el personal sau Rusia. Nu, Rusia este vinovată pentru situaţia din regiune. 

Călin Nicolescu: Mi se pare un scenariu foarte posibil şi ca separatiştii, sprijiniţi de Moscova, să fie cei care au lovit avionul din simplă prostie din partea unor nepregătiţi. 

Grigore Cartianu: Sunt instruiţi de GRU şi au fost învăţaţi să doboare avioane. 

Călin Nicolescu: Cu câteva zile înainte, ei au lovit şi un avion de transport militar al armatei ucrainene. 

Grigore Cartianu: Dacă nu dădea arme teroriştilor, dacă nu împrăştia minciuni în presă, tragedia n-ar fi avut loc. Când le-ai dat arme pe mână şi-i numeşti terorişti pe ceilalţi...

Călin Nicolescu: Cum eram noi pregătiţi, în decmebrie 1989, să deosebim teroriştii de ceilalţi?

Grigore Cartianu: Păi ne-a învăţat Iliescu. A avut cinismul să spună că teroriştii şi-au pus banderole cu tricolorul pe mână pentru a deruta. Patru persoane au fost împuşcate şi au murit pentru că purtau baderole. 

Călin Nicolescu: Ruşii sunt acum cam încolţiţi, nu le-a servit niciunui scop această tragedie, din contră. După ce au păcălit lumea ani întregi, dând impresia de democraţie, acum, când dobori un avion civil, devine clar că toate aceste fundamente lipsesc cu ddesăvârşire. De aceea mi-e greu să cred că ruşii ar fi făcut-o cu bună-ştiinţă. 

Grigore Cartianu: Să ne uităm totuşi la asemănările cu anexare Crimeei. Rusia vrea să arate că are forţă brută, să impresioneze şi să intimedeze prin asta. 

N-am văzut ca Moscova să se distanţeze de separatişti după ce tot mai multe dovezi arată că aceştia au doborât avionul, folosind armament rusesc. 

Călin Nicolescu: Războiul din estul Ucrainei mergea bine pentru ruşi. Până la urmă, separatiştii controlau zona, armata ucraineană ataca, dar fără mare spor, lucrurile păreau pe un făgaş logic. Lucrurile se complică acum. Crezi că sancţiunile economice despre care vorbea preşedintele Băsescu aseară sunt un argument pentru ca Rusia să-şi schimbe politica?

Grigore Cartianu: Pe termen scurt, nu. În următorii 3-5 ani, Rusia va sfida orice atitudine a Vestului. 

Călin Nicolescu: Tot mai mulţi miliardari sunt însă speriaţi, se tem că economia va avea de suferit. 

Grigore Cartianu: Sigur că se merge pe războiul economic, pe sancţiuni. Doar că ele lovesc ambele tabere. Nemţii sunt foarte sensibili la asta, au făcut lobby intens pe lângă Angela Merkel pentru a nu se aplica sancţiuni prea dure. Dacă efectele vor fi uriaşe pentru Rusia, ele vor fi enorme şi pentru Germania. Automat, asta va aduce şi costuri politice uriaşe. 

Rusia trebuie lăsată să se prăbuşească şi abia apoi o poţi aduce la masa negocierilor, cum s-a întâmplat în 1991. Altfel, dacă o aduci la o negociere civilizată, ea va lovi cu bâta în masă. Trebuie adusă în genunchi şi abia apoi se poate discuta cu ea. 

Ruşii au făcut o enormă eroare şi o fac în continuare. Au refuzat retehnologizarea. Ei produc scump, destul de scump, şi nu la capacitate maximă. Sunt la mâna tehnologiei occidentale. Dacă ar fi avut, spre exemplu, politica Chinei, erau pe picioarele lor. 

Călin Nicolescu: Oligarhii nu au urmărit niciodată retehnologizare Rusiei, ci averi. Au obţinut asta în 20 de ani.m Crezi că Europa de Vest este pregătită să renunţe la o parte din bunul lor nivel de trai pentru un astfel de deziderat?

Grigore Cartianu: Occidentalii niciodată nu sunt dispuşi să renunţe la nivelul lorde trai. Oamenii nici nu concep că ar putea să accepte un război, cu victime, cu front. După câteva decenii de viaţă tihnită, nu mai concep nici măcar să le cadă o cărămidă în cap. Occidentul se va lua la trântă la modul cel mai serios cu Rusia doar atunci când agresiunea este atât de groaznică şi de aproape încât nu mai poţi suporta. Sper să nu întindă ruşii coarda prea mult, pentru că un război nuclear nu iese din discuţie. 

Călin Nicolescu: Să ne întoarcem puţin la România. Crezi că vor reacţiona românii dacă la iarnă ni se scumpeşte gazul, iar ambasadorul rus vine şi spune că asta este o consecinţă a poziţiei dure faţă de Rusia?

Grigore Cartianu: Cred că noi suntem mai înţelegători faţă de asta pentru că ştim ce înseamnă bocancul rus, suntem aici, aproape. Iar ruşii sunt şi ei aici, în Transnistria, de unde nu mai pleacă. Ce se întâmplă este o mişelie istorică. Vor referendum în Transnistria. Când au făcut cecenii referendum şi au vrut să se rupă de Rusia, i-au călcat în piciore, i-au pisat. Acum vor referendum în Transnistria, au făcut referendum în Crimeea. Românii vor simţi mai acut pericolul rusesc. 

Cred că situaţia se poate rezolva doar diplomatic sau prin metode subversive. Cred că Occidentul caută să-l înlture pe Putin de la putere. 

Călin Nicolescu: Crezi că este de ajuns înlăturarea unui om?

Grigore Cartianu: Cred că da, contează dacă la conducere este Putin sau un om mai moderat, cum a fost Gorbaciov. 

Călin Nicolescu: Recunosc că am admirat fermitatea mesajului lui Băsescu. 

Grigore Cartianu: Nu i se poate reproşa nimic, cel puţin la nivel de conţinut. Cred că a fost un mesaj livrat în coordonare cu americanii. 

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Toate ştirile despre tragedia aviatică din estul Ucrainei 

Toate ştirile despre criza din Ucraina

Tragedia aviatică din Ucraina: un student clujean şi prietena sa, nemţoaică, se numără printre victime. Colegii spun că ar fi ajuns un medic bun

Avion doborât în Ucraina. Comandantul SBU: „Prioritatea noastră este să aflăm care comandant rus a dat ordin ca avionul să fie atacat”

VIDEO Avion doborât în Ucraina. Mărturia unei femei care a ratat „cursa morţii“

Presa din Rusia: Ucrainenii au vrut să doboare avionul lui Putin, dar au greşit ţinta şi au nimerit în avionul de linie Malaysia Airlines

Mulţi dintre pasagerii avionului malaysian mergeau la o conferinţă despre SIDA, în Australia

MH17. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden: Avionul prăbuşit în estul Ucrainei a fost aruncat în aer în timpul zborului

 FOTO VIDEO Avion malaysian cu 298 de pasageri, doborât lângă Doneţk. Nu există supravieţuitori

Reacţiile liderilor politici după tragedia aviatică din Ucraina

Avion doborât în Ucraina. Putin: Tragedia nu ar fi avut loc dacă Kievul nu demara ofensiva asupra separatiştilor

29 iunie: rebelii din Doneţk se lăudau pe Twitter că au pus mâna pe un lansator de rachete Buk. Tweet-ul a fost şters azi

Ruşii, fără milă pe timpul războiului rece: cum au doborât un avion sud-coreean cu 269 de pasageri

FOTO Malaysia Airlines MH17 doborât în Ucraina: olandezul care şi-a anticipat moartea pe Facebook

VIDEO Istoria se repetă: Boeing doborât în Ucraina. Americanii au făcut la fel cu un Airbus cu 290 de civili. SUA le-a dat criminalilor medalii pentru curaj

Malaysia Airlines MH17, doborât peste Ucraina: cine este vinovat?

Cum arată şi ce poate face sistemul sol-aer Buk, care ar fi provocat prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în Ucraina

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Europa preia conducerea: bilanțul primei zile la Laver Cup 2025 și ce urmează în ziua 2. Se anunță dueluri puternice
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Producții record de cereale și rapiță. Ministrul Agriculturii: „Rezultatul sprijinului corect acordat fermierilor”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești