Un generalul rus îl informează pe Putin „dincolo de mormânt”. Momente stranii în timpul unei vizite la Vladivostok

0
Publicat:

În timpul unei vizite recente la Vladivostok, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost ghidat printr-o zonă expozițională dedicată Brigăzii 155 de Infanterie Navală – una dintre unitățile emblematice ale campaniei militare ruse din Ucraina. În cadrul prezentării, liderului de la Kremlin i s-a proiectat un film comemorativ, narat chiar de fostul comandant al brigăzii, generalul-maior Mihail Gudkov – decedat în urma unui atac ucrainean în iulie.

General-maiorul Mihail Gudkov – decedat în urma unui atac ucrainean în iulie/FOTO:X

Potrivit organizatorilor, filmul a fost gândit ca un omagiu adus unității, dar și liderului său. Naratorul, Gudkov, a fost prezentat ca „vocea cea mai potrivită pentru a spune povestea Brigăzii”, o formulare cu dublu sens, având în vedere că generalul a fost ucis într-un atac cu rachete HIMARS asupra punctului de comandă al brigăzii în regiunea Kursk, pe 2 iulie.

La acel moment, Gudkov ocupa funcția de adjunct al comandantului Forțelor Navale Ruse – o promovare acordată personal de Vladimir Putin. În același atac, au mai murit colonelul Serghei Ilin, succesorul lui Gudkov în fruntea brigăzii, și colonelul Leonid Bașkardin, locțiitorul acestuia.

Brigada 155 – istoric militar și acuzații grave

De-a lungul războiului din Ucraina, Brigada 155 a fost implicată în unele dintre cele mai intense episoade de luptă. Totodată, asupra unității planează suspiciuni grave. Autoritățile de la Kiev au acuzat militarii din această brigadă de implicare directă în crime de război, inclusiv tortură, violuri și execuții sumare ale civililor în timpul ocupației temporare a localităților Bucha, Irpin și Hostomel, în primăvara anului 2022.

De asemenea, în estul Ucrainei, soldați despre care se presupune că făceau parte din unitatea condusă de Gudkov au fost filmați și fotografiați în timp ce decapitau prizonieri ucraineni, materiale distribuite ulterior pe rețelele de socializare. Informațiile nu au fost comentate oficial de partea rusă.

În pofida acestor acuzații, Gudkov a fost decorat post-mortem cu titlul de Erou al Federației Ruse, distincție pe care o mai primise anterior și sub formă de „Stea de Aur” pentru presupus curaj și „vitejie militară”. Decorațiile i-au fost oferite personal de Vladimir Putin, în cadrul campaniei simbolice de legitimare a ofensivei din Ucraina drept o „misiune istorică”.

O nouă ofensivă și vechile metode

Potrivit mai multor surse, inclusiv din presa ucraineană și din mediile de informații occidentale, Brigada 155 – alături de alte unități precum Brigada 336, Brigada 61, Regimentul 177 și Divizia 70 – ar fi fost repoziționată în vederea unei noi operațiuni ofensive în estul Ucrainei, cu un potențial punct de concentrare în jurul localităților Pokrovsk, Kostiantynivka și Drujkivka, în regiunea Donețk.

În spațiul public ucrainean, această mobilizare este interpretată ca o nouă tentativă a Kremlinului de a obține un „succes propagandistic”, cu prețul unor pierderi masive în rândul trupelor, prin așa-numitele „asalturi de carne” – tactici deja folosite în Bahmut sau Avdiivka.

Pe fundalul acestor pregătiri, filmul vizionat de Putin la Vladivostok capătă valențe simbolice: o glorificare postumă a unui comandant mort pe front, transformat într-o voce a continuității. O voce care, chiar și „de dincolo”, pare menită să motiveze o nouă generație de ofițeri să-i calce pe urme.

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro