Reacția Rusiei la declarația lui Trump privind un schimb de teritorii ca parte a unui acord de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a invocat prevederile din constituția sa drept răspuns la o declarația președintelui american Donald Trump, conform căreia ar fi necesar un „schimb de teritorii” ca parte a acord care să pună capăt invaziei ruse în Ucraina.

Trump va purta discuta cu Zelenski și liderii europeni înainte de întâlnirea cu Putin FOTO PROFIMEDI

Trump urmează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska vineri, 15 august, pentru a purta discuții potențial decisive cu privire la un acord de pace. Controlul teritorial este un considerent cheie într-un posibil acord final, în condițiile în care Moscova a refuzat până acum un armistițiu, insistând asupra unor condiții maximaliste privind încheierea conflictului. Rusia ocupă aproximativ o cincime din estul Ucrainei. Ucraina nu controlează practic niciun teritoriu rusesc.

Întrebat despre sugestia lui Trump ca Rusia și Ucraina să facă un schimb de teritorii, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexei Fadeev, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că „nu este nevoie să se inventeze nimic teritorial”.

„Structura Federației Ruse este înscrisă în Constituția țării noastre. Asta spune totul”, a spus Fadeev, probabil cu referire la faptul că Moscova a anexat deja patru regiuni ucrainene înainte de a le cuceri în întregime.

Fadeev a adăugat că obiectivele delegației conduse de Putin în Alaska sunt „dictate exclusiv de interese naționale”.

Ucraina afirmă, de asemenea, că este obligată prin constituție să nu cedeze niciun teritoriu rusesc, inclusiv Crimeea, peninsula strategică de la Marea Neagră anexată de Moscova în 2014.

Rusia a mărit ritmul de luptă pe toată linia frontului, dar mai ales în estul Ucrainei, unde în ultimele zile a reușit să pătrundă în liniile defensive, într-o încercare de a face o breșă mai importantă, care să-i permită să avanseze în adâncime, spre principalele orașe.

Înaintea summitului din Alaska, Ucraina și aliații săi europeni îl îndeamnă pe Trump să nu accepte nicio concesie teritorială fără acordul Kievului, avertizând că asta ar recompensa utilizarea forței de către Rusia pentru a-și realiza obiectivele maximaliste, cu implicații grave pentru securitatea din regiune.

La rândul său, Zelenski face apel la Trump să nu se lase înșelat de afirmațiile Moscovei că dorește pacea, când de fapt situația din teren arată că pregătește noi ofensive.

Totodată, președintele ucrainean a reiterat că Kievul nu se va retrage din teritoriile pe care le controlează, motivând că ar neconstituțional și, în lipsa unor garanți de securitate, ar fi doar o modalitate de a oferi o rampă de lansare pentru o viitoare invazie rusă asupra restului țării.

„Nu vom părăsi Donbasul. Nu putem face asta. Toată lumea uită prima parte - teritoriile noastre sunt ocupate ilegal”, a declarat Zelenski reporterilor la o conferință de presă, marți. 

„Sunt oameni minunați, care doresc să se ajungă la un acord”, a scris președintele american pe rețeaua sa Truth Social, înaintea unor convorbiri separate prin videoconferință cu Zelenski și cu liderii europeni.

Președintele ucrainean a sosit miercuri la Berlin pe 13 înainte de discuțiile cu liderii americani și europeni organizate de cancelarul german Friedrich Merz.

Zelenski și Merz vor avea o întâlnire bilaterală înainte de a participa la o videoconferință cu liderii europeni, secretarul general al NATO, Mark Rutte, și președintele SUA, Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt Serhi Nikiforov.

Discuțiile vor fi axate pe modalităţile de a „exercita o presiune asupra Rusiei”, „pregătirea unor posibile negocieri de pace”, precum şi chestiuni privind „revendicări teritoriale şi garanţii de securitate”, potrivit Berlinului.

Liderii ţărilor Uniunii Europene, cu excepţia Ungariei, au insistat marţi pe necesitatea ca ucrainenii să aibă libertatea de a-şi decide singuri viitorul, insistând asupra fapului că negocieri substanţiale nu pot avea loc decât „în contextul unei încetări a focului sau al unei reduceri a ostilităţilor”.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne