Putin își concentrează atenția pe Armenia. Cum plănuiește Kremlinul să-și extindă influența

0
Publicat:

Președintele rus Vladimir Putin a decis înființarea unui nou organism destinat exercitării puterii soft, non-coercitive, în străinătate, în contextul revizuirii politicii externe a Kremlinului, potrivit presei din Rusia. Noua structură va deveni operațională începând cu 2026, iar principala sa zonă de interes va fi Armenia, stat cu care Moscova a avut relații tensionate în ultimii ani.

Valdimir Putin FOTO Profimedia

Organismul, denumit „Proiecte Internaționale ale Fondului de Subvenții Prezidențiale”, a fost creat în această lună și este înregistrat în exclava rusă Kaliningrad. Conducerea entității a fost încredințată consilierului prezidențial Serghei Kiriienko. Potrivit informațiilor publicate de grupul media RBC, activitatea sa se va concentra pe proiectarea influenței ruse în statele din Comunitatea Statelor Independente.

Bugetul anual al noii structuri este estimat la aproximativ 13 miliarde de ruble, echivalentul a 168 de milioane de dolari, urmând să beneficieze și de finanțări suplimentare, în funcție de amploarea proiectelor derulate. O sursă apropiată administrației prezidențiale a confirmat pentru RBC că fondul va reprezenta „una dintre sursele de finanțare pentru noua putere soft” a Rusiei.

Printre obiectivele declarate ale entității se află dezvoltarea de programe și proiecte de cooperare în domenii precum dezvoltarea socială, sănătatea, cultura, arta, știința și educația. Potrivit surselor citate de RBC, Moscova a încercat în repetate rânduri să-și reformeze instrumentele de putere soft, însă demersurile nu au avut succes, în principal din cauza reacțiilor negative venite atât din partea autorităților, cât și a opoziției sau a populației din țările vizate.

Sursele recunosc, totodată, că în unele situații acțiunile Rusiei în acest domeniu au fost percepute drept ingerințe în treburile interne ale altor state. Printre proiectele deja asumate de Fond se numără restaurarea a 93 de monumente de război în 82 de localități din Abhazia, precum și furnizarea de echipamente pentru școli, organizarea de examene medicale și alte inițiative sociale.

Noua structură se va adăuga unei rețele deja existente de instituții cu obiective similare, precum agenția Rossotrudnicestvo, care administrează 87 de centre culturale ruse în întreaga lume, Fundația Ruski Mir și Fundația Gorceakov pentru Diplomație Publică.

În domeniul politicii informaționale, responsabilitatea principală revine instituției media de stat Russia Today. Cu toate acestea, surse din administrația prezidențială citate de RBC susțin că entitățile existente duc lipsă de obiective clare. „Organizarea oricărui fel de eveniment cultural dedicat limbii ruse este pozitivă, dar, în realitate, nu oferă niciun beneficiu concret”, au declarat acestea.

La rândul său, Konstantin Kostin, fost director al Direcției de Politică Internă a Administrației Prezidențiale, a subliniat că, pentru dezvoltarea unei comunități culturale comune, este necesară trecerea de la schimbul de narațiuni bazate pe resentimente sovietice la un schimb real de valori. El a adăugat că investițiile în puterea soft trebuie privite ca un proiect pe termen lung, fără a se aștepta rezultate imediate.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea