Video Partidul lui Putin, victorie zdrobitoare la alegerile regionale din teritoriile anexate din Ucraina, susține Kremlinul

0
Publicat:

Partidul Rusia Unită, al președintelui Vladimir Putin, a obținut o victorie categorică la alegerile regionale din cele patru teritorii anexate din Ucraina, cu peste 70% din voturi, potrivit Comisiei Electorale Centrale a Rusiei. Cu toate acestea, Kievul și aliații săi au calificat scrutinul ca fiind „ilegal”.

Președinta Comisiei Electorale, Ella Pamfilova, a remarcat că alegerile s-au desfășurat într-o „manieră dinamică, cu puține nereguli”, în pofida controverselor apărute.

Acest vot a fost organizat timp de trei zile, de vineri până duminică, și a avut scopul de a legitima anexările Rusiei în Ucraina, inclusiv în teritoriile ocupate din est și sud. Această acțiune a Moscovei a fost ferm condamnată de către comunitatea internațională și de către Occident.

În septembrie 2022, Rusia a proclamat anexarea a patru teritorii ucrainene, pe care le controlează doar parțial - Zaporojie, Herson, Donețk și Lugansk - după așa-numite „referendumuri” care nu au fost recunoscute la nivel internațional.

Aceste alegeri regionale au avut loc cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidențiale, programate pentru începutul anului 2024. Rezultatele de acum ar putea consolida poziția lui Vladimir Putin la putere, până în 2030.

Pe lângă alegerile pentru guvernatori, deputați regionali și aleși municipali, în mai multe regiuni rusești a fost posibilă votarea online, inclusiv în capitala Moscova.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei