Mii de ruși își retrag copiii din școli și aleg educația la domiciliu pe fondul propagandei militare

0
Publicat:

Aproape 100.000 de copii ruși învață la domiciliu, potrivit datelor Ministerului Educației din Federația Rusă. Conform statisticilor citate de RBK, în 2025, 14.300 de elevi au fost transferați la această formă de învățământ, ceea ce reprezintă o creștere de 16,8% față de anul precedent.

Numărul copiilor ruși care învață la domiciliu crește. FOTO: Agenția ,,Moscova”/Serghei Kiselev

În total, în școlile din Rusia învață aproximativ 18 milioane de copii, iar ponderea celor educați în format familial este, potrivit datelor oficiale, de puțin peste 0,5%. Totuși, statisticile nu reflectă toți elevii care învață acasă pentru că Ministerul rus al Educației îi ia în calcul doar pe cei repartizați școlii pentru susținerea examenelor.

Numărul copiilor care au trecut la învățământul familial a crescut brusc în timpul pandemiei, iar ulterior a continuat să crească pe fondul războiului în Ucraina și al intensificării îndoctrinării ideologice în școli. Din septembrie 2023, în instituțiile de învățământ au loc lecții propagandistice, având titlul: „Conversații despre lucrurile importante”. Acestea includ prezentări despre război și întâlniri ale elevilor cu participanți la agresiune, inclusiv foști deținuți și membri ai companiilor militare private. Autoritățile susțin că aceste lecții sunt menite să promoveze „dragostea față de patrie, mândria națională și patriotismul”.

Mai mult, elevii sunt obligați să înregistreze mesaje video și să colecteze ajutoare pentru participanții la război, iar mulți părinți se plâng că refuzul copiilor să participe la aceste activități poate fi sancționat cu exmatricularea. 

Potrivit responsabililor Ministerului Educației al Rusiei, în anii 2023 și 2024, numărul copiilor aflați în învățământ familial a crescut anual cu peste 15.000. Iar un studiu al Universității Pedagogice din Moscova arată că, între 2016 și 2023, acest număr a crescut de aproape zece ori, de la 17.900 de copii la 174.700.

În acest context, unii politicieni ruși cer înăsprirea controlului asupra educației la domiciliu. La sfârșitul lunii trecute, deputatul Dumei de Stat Ilia Volfson din partidul Rusia Unită i-a cerut ministrului Educației, Serghei Kravțov, să pună în dificultate procedura de trecere la învățământul familial, introducând teste pentru verificarea cunoștințelor de cel puțin două ori pe an. El a susținut că acești elevi obțin rezultate mai slabe comparativ cu cei din școlile tradiționale.

„Nu punem la îndoială dreptul părinților de a alege, însă considerăm necesară introducerea unor mecanisme de responsabilitate și de sprijin profesional pentru a proteja interesele copilului”, se arată în scrisoarea lui Serghei Kravțov, potrivit jurnaliștilor ,,The Moscow Times”. 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție