Kremlinul declară că Republica Moldova îşi limitează deliberat suveranitatea: „O astfel de țară nu mai există“

0
Publicat:

Autorităţile Republicii Moldova iau decizii îndreptate spre pierderea suveranităţii ţării, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Interfax.

Dmitri Peskov FOTO Profimedia

 Într-o conferinţă de presă, lui Peskov i s-a solicitat să comenteze o postare a vicepreşedintelui Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, consacrată Republicii Moldova, în care acesta afirma că "o astfel de ţară nu mai există" întrucât "şefii locali au vândut-o României, devenind trădători ai patriei lor".

Peskov a fost întrebat dacă Kremlinul este de acord cu faptul că nu mai există "o astfel de ţară ca Republica Moldova".

"Ei şi-au distrus deja limba, nu o mai numesc limbă moldovenească. Vedem o tendinţă în sensul absorbţiei de către România, vedem acţiuni îndreptate spre limitarea deliberată a propriei lor suveranităţi etc. În acest sens, într-adevăr, acolo au loc procese destul de interesante", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.În acelaşi timp, a spus el, aceste procese "nu se corelează cu sentimentele din societate". "Vedem un număr mare de acţiuni de protest, vedem un număr mare de persoane care nu sunt de acord cu această politică", susţine Peskov.

Mai mult, Peskov a declarat că "actuala conducere a Republicii Moldova se îndreaptă rapid spre deja binecunoscuta rusofobie"."Ei consideră că ar trebui să fie un atribut absolut obligatoriu al integrării europene să urască Rusia şi orice manifestare pro-rusă", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. "Nici această politică nu corespunde stării de spirit din societatea moldoveană", a insistat el.

"Desigur, este vorba de o ţară care încearcă acum să devină rapid neprietenoasă cu noi", a adăugat Peskov.Într-o reacţie la declaraţia premierului moldovean Dorin Recean, potrivit căruia mai mulţi oficiali ruşi, inclusiv Vladimir Putin, ar avea interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că "o astfel de ţară nu mai există".

Potrivit lui Medvedev, nimeni din conducerea Rusiei nu intenţionează să vină la Chişinău.

Ca urmare, Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, pentru a i se cere explicaţii în legătură cu afirmaţiile lui Dmitri Medvedev,potrivit Deschide.md.

"Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene nu va comenta limbajul absolut inacceptabil al declaraţiilor unor oficiali ruşi, expuse astăzi (vineri), dar subliniem faptul că ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, va fi convocat la minister pentru a i se cere explicaţii pe marginea afirmaţiilor ce vizează ţara noastră", se arată într-un comunicat al MAEIE.  

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO