Kadîrov a intrat în Cartea Recordurilor din Rusia ca persoana cu cele mai multe sancțiuni

0
Publicat:

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a intrat, miercuri, în posesia unui certificat oferit de Cartea Recordurilor din Rusia, care atestă că este cetățeanul rus cu cel mai mare număr de sancțiuni personale impuse de entități străine pentru ajutorul oferit de el războiului din Ucraina, relatează EFE, conform Agerpres.

Kadîrov a stabilit un nou record pentru numărul de sancțiuni personale aplicate. FOTO EPA-EFE

 „Recordul pentru cel mai mare număr de sancţiuni personale impuse unei persoane, cu 15 sancţiuni, îi revine lui Ramzan Kadîrov", a afirmat, Stanislav Konenko, redactorul-şef al Cărţii Recordurilor din Rusia, menționat de TASS. 

Certificatul i-a fost oferit în timpul celebrării a 204 ani de la atestarea documentară a orașului Groznîi, capitala Ceceniei.

De asemenea, acestuia i s-a oferit și un certificat care demonstrează că deține recordul pentru cel mai mare număr de sancțiuni la nivel mondial aplicate unei persoane, familiei sale și susținătorilor săi. 

 „Mă aflu pe lista sancţiunilor pentru că apăr islamul, tradiţiile şi obiceiurile noastre şi securitatea ţării noastre. Nimic nu este mai important pentru mine. Din acest motiv sunt fericit", a afirmat Kadîrov. 

Totodată, Kadîrov a precizat că i-a întrecut și pe liderul nord-coreean Kim Jong-un, pe președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko și pe președintele sirian Bashar al-Assad în ceea ce privește numărul de sancțiuni.

Liderul cecen a afirmat că împotriva sa, a familiei, adepților, proprietăţilor şi a organizaţiilor pe care le conduce au fost aplicate cel puţin 70 de sancţiuni.   

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești