FOTO / VIDEO "Ziua Victoriei", sărbătorită în Piaţa Roşie din Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca în fiecare an de 9 mai, în Piaţa Roşie din Moscova a avut loc o paradă militară dedicată aniversării a 66 de ani a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste.

Vezi aici mai multe imagini!

Spre deosebire de anii anteriori, în 2011 a fost antrenată considerabil mai puţină tehnică, punându-se accentul pe militari. La ceremonia condusă de comandantul adjunct al Statului Major, Valeri Gerasimov, care a durat mai puţin de o oră, au participat 20.000 de militari, scriu agenţiile de presă ruseşti.


Pentru prima dată, au participat şi circa 200 de ofiţeri de elită ai forţelor aeriene ruseşti, îmbrăcaţi cu noile uniforme introduse în 2011.

Parada a început la ora locală 10:00, sub acordurile unui cântec de epocă - "Războiul Sfânt'".



Aflat la tribuna centrală de lângă zidul Kremlinului, preşedintele Dmitri Medvedev s-a adresat participanţilor şi oaspeţilor: "Datoria noastră este să menţinem pacea obţinută prin marea Victorie", a spus el, precizând că modernizarea forţelor armate rămâne o prioritate a Rusiei.



Alături de Medvedev, la tribună s-au mai aflat comandantul suprem al armatei ruse, premierul Vladimir Putin, alţi oficiali ruşi, precum şi veterani de război, reprezentanţi ai unor ONG-uri, numeroşi invitaţi străini, inclusiv reprezentanţi ai ţărilor din coaliţia antihitleristă şi din ţările CSI (Comunitatea Statelor Independente, toate fostele republici sovietice, mai puţin ţările baltice şi Georgia).



Prima paradă de Ziua Victoriei a avut loc în Piaţa Roşie în iunie 1945.



Din 2008, Rusia a reînviat tradiţia participării tehnicii militare la paradele de 9 mai, anul acesta în eveniment fiind angrenate 106 unităţi militare, preponderent rachete: de la rachete Topol-M, sisteme antirachetă S-400, sisteme Iskander -M până la complexe antiaeriene Panţir-S1, sisteme de rachete Buk-M2 şi sisteme de lansare Smerci. Fiecare grup de rachete avea în faţă un blindat BTR-80.


Aparate speciale au dispersat norii de deasupra capitalei Rusiei pentru că o eventuală ploaie să nu strice sărbătoarea.

Vezi aici mai multe imagini!

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani