Dmitri Medvedev acuză Occidentul că împinge omenirea spre al Treilea Război Mondial

0
Publicat:

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a făcut aceste declarații într-un moment dificil pentru țara sa, după eliminarea lui Evgheni Prigojin.

Dmitri Medvedev

Consecințele morții liderului Wagner, Evgheni Prigojin, sunt evaluate de oficialii americani și europeni, care cred că pe termen scurt poziția lui Putin se va consolida.

Pe acest fond, Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și aliat fidel al lui Putin vine cu acuzații al adresa Occidentului și susține că Vestul ar fi trebuit să înțeleagă semnalele de avertizare ale Rusiei încă din 2008.

„Sincer vorbind, cu siguranță ar fi fost mai bine dacă ar fi auzit semnalele noastre. În orice caz, lumea nu ar trebui să facă față amenințării celui de-al Treilea Război Mondial. De fapt, aici adversarii noștri îi împing pe toată lumea. SUA fac bani din conflictul din Ucraina, Europa pierde și întreaga lume este în tensiune. Dacă privim situația din această perspectivă, vom vedea că într-o oarecare măsură transformă acest conflict într-o problemă de amploare globală, un conflict al lumilor și un conflict existențial și pentru întreaga planetă, situație despre care vorbesc de multă vreme politicieni și oameni de știință”, a declarat Medvedev.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie