Apariție rară în public a presupusei iubite a lui Putin. Alina Kabaeva a inaugurat un centru de gimnastică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Kabaeva, fostă gimnastă și presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a avut o apariție publică rară la inaugurarea unui centru de gimnastică din Soci, vestul Rusiei. Aceasta a ținut un discurs, dar nu a vorbit despre războiul din Ucraina sau despre sănătatea președintelui,  transmite tabloidul britanic Daily Mail.

Alina Kabaeva la inaugurarea centrului de gimnastică / Foto: captură video

Potrivit sursei, femeia de 39 de ani a fost văzută în public de mai puțin de 6 ori în acest an, ultima dată în septembrie. Astfel că apariția de la Soci este considerată rară.

Alina Kabaeva a ținut un discurs la eveniment și le-a spus tinerelor gimnaste că „imposibilul poate fi posibil”.

„Când eram la gimnastică, nici nu puteam să visez la astfel de condiții (cum sunt în noul centru de antrenament sportiv)”, a spus ea. „Dar, în viață, imposibilul este posibil. Rusia este o țară cu mari oportunități”, a continuat aceasta.

Campioana olimpică de gimnastică acrobatică, Alina Kabaeva, despre care se spune că ar fi avut o legătură romantică cu preşedintele Putin, a adus aurul Rusiei în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena. Ea a fost inclusă pe lista celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene.

Sportiva şi-a făcut debutul internaţional în anul 1996 şi a câştigat la Campionatele Europene din anul 1998. 

Ea a participat la Jocurile Olimpice de la Sidney, anul 2000, dar a greşit la proba cu cercul, lăsându-l să se rostogolească pe podea şi a reuşit să obţină doar bronzul.

Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Atena, sportiva a făcut mândră Rusia prin câştigarea aurului.

Alina Kabaeva a câştigat 18 medalii la Campionatul Mondial şi 25 medalii la Campionatul European, pe lângă premiile ei olimpice. La fel ca alţi sportivi ruşi, ea nu a scăpat de pata dopajului. Şi-a pierdut medaliile la un eveniment din 2001, după ce a fost testată pozitiv pentru o substanţă interzisă.

În prezent, aceasta este vizată de sancțiunile Uniunii Europene (UE) pentru presupusa sa legătură cu Vladimir Putin.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate