Zece tineri, reţinuţi pentru o serie de jafuri din patru raioane ale R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Oamenii legii au deconspirat şi destructurat o grupare infracţională, specializată în furturi şi jafuri, săvârşite pe teritoriul raioanelor Hînceşti, Cimişlia, Criuleni şi Ialoveni. Pentru anihilarea grupării au fost implicaţi zeci de poliţişti, fiind derulată o amplă operaţiune pentru documentarea acţiunilor ilicite ale celor 11 membri ai grupării.

După o monitorizare mai îndelungată a grupării, pe 9 iunie, ca urmare a nouă percheziţii autorizate, zece membri ai acesteia au fost reţinuţi, şapte dintre ei sunt cercetaţi în stare de libertate. Liderul grupării îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciar pentru infracţiuni similare. Membrii grupării au vârste cuprinse între 15 şi 28 de ani, anterior judecaţi la fel pentru infracţiuni similare. 

Potrivit informaţiilor acumulate până în prezent, fiecare membru avea rolul bine determinat de organizator, gruparea având la activ 26 de furturi şi jafuri.

Suspecţii pătrundeau în locuinţele victimelor atât noaptea, cât şi ziua, prin efracţie, forţând geamurile sau uşile din termopan, în timp ce proprietarii lipseau de acasă.

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au depistat şi ridicat de la domiciliile figuranţilor: bijuterii din aur, laptop-uri, telefoane mobile, instrumente electrice şi alte bunuri furate. Suma totală a pagubei la infracţiunile înregistrate depăşeşte 1.500.000 de lei.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 15 ani. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră