Șeful Parlamentului de la Chișinău: Rusia va continua să folosească Moldova ca teren pentru testarea tacticilor sale de război hibrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful Parlamentului Moldovei, Igor Grosu, afirmă că Rusia a testat și va continua să testeze tacticele sale de război hibrid în Republica Moldova, declarație făcută la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei.

Igor Grosu afirma ca Rusia testează tacticile de război hibrid în țara sa. FOTO: Facebook

„Rusia a folosit și, mai mult ca probabil, va continua să folosească Moldova ca teren pentru testarea tacticilor sale de război hibrid. Reziliența trebuie să fie, în primul rând, sprijinită de consolidarea unei bune guvernanțe și a democrației. Aceasta este o prioritate care constituie nucleul agendei noastre transformaționale”, a declarat Igor Grosu în contextul impactului războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, menționând că țara sa ,,s-a confruntat cu amenințări hibride și amenințări la adresa securității, suplimentar fluxurilor de refugiați, perturbării relațiilor comerciale și a furnizării energiei, consecințelor socio-economice ale războiului. Cu toate acestea, Moldova a menținut pacea în țară și a continuat reformele pentru a crește gradul de reziliență a țării și a consolida capacitățile de apărare”. 

Semnal pentru Rusia

Igor Grosu a subliniat că țara s-a concentrat pe apropierea de Uniunea Europeană, exprimându-și speranța că până la sfârșitul anului vor fi deschise negocierile de aderare, decizie care ,,ar fi un semnal pentru Rusia că acțiunile sale nu pot împiedica țările să decidă cu privire la dezvoltarea lor de viitor”. 

„Cetățenii și autoritățile moldovene și-au exprimat clar alegerea în favoarea viitorului european. Moldova este astăzi mai puternică și mai rezistentă decât era cu un an și jumătate în urmă”, a mai spus oficialul moldovean.

În același discurs, demnitarul de la Chișinău a dat asigurări că Republica Moldova este gata să contribuie la restaurarea dreptului internațional și la susținerea reconstruirii Ucrainei, subliniind că acum oferă suport la deminare, dar și Coridoarele Solidarității pentru Ucraina, asigurând transportarea grânelor în regiunile necesare și se aliniază treptat la sancțiunile UE cu privire la Kremlin.

„Ucraina este cea care luptă pentru o lume liberă, dar are nevoie de un sprijin puternic, atât timp cât este nevoie”, a punctat acesta. 

În perioada 28-29 septembrie, Igor Grosu participă la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei. 

Evenimentul are loc la Dublin, Irlanda, reunind peste 60 de președinți și vicepreședinți de Legislativ din 46 de state ale Consiliului Europei. Dar și peste 400 de delegați din țările cu statut de partener sau observator și șefi ai mai multor adunări parlamentare.

Mai multe pentru tine:
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."