Revolta mercenarilor Wagner. Ministrul de Externe al Republicii Moldova: „Este împortant să continuăm aderarea la UE”

0
Publicat:

Pentru Republica Moldova este important să continue procesul de aderare la Uniunea Europeană pentru a păstra pacea, stabilitatea şi democraţia în ţară, a punctat ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu, sâmbătă, în contextul rebeliunii armate a mercenarilor Grupului Wagner în Rusia.

Nicu Popescu. FOTO gov.md

''Suntem cu toţii martori la evenimentele care au loc în Rusia şi ele ne reamintesc încă o dată că pentru păstrarea păcii, stabilităţii şi democraţiei în ţara noastră este important să continuăm procesul de aderare la Uniunea Europeană'', a scris Nicu Popescu pe contul său de Telegram, potrivit Agerpres.

Ministrul moldovean de Externe a condamnat războiul.

„Astăzi, mai mult ca oricând, este important să ne îndepărtăm de spaţiul eurasiatic al distrugerii şi războiului. În Moldova, nimeni nu are nevoie de război şi dezbinare, indiferent de originea etnică sau de limba maternă, fie că este vorba de români, ruşi, găgăuzi, ucraineni sau bulgari'', a subliniat el, citat de EFE.

„Este important să rămânem uniţi împotriva războiului”

Nicu Popescu a vorbit despre continuarea parcursului european, ca despre singura șansă a Republicii Moldova la  progres şi dezvoltare.

„Numai în UE putem păstra pacea, respectul pentru diversitatea culturală şi pentru drepturile şi libertăţile omului'', a dat el asigurări.

Ministrul a subliniat că, ''indiferent de preferinţele noastre politice sau geopolitice, este important să rămânem uniţi împotriva războiului (din Ucraina) şi să lucrăm împreună pentru a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană''.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție