Republica Moldova va fi separată de Ucraina în drumul spre Uniunea Europeană, afirmă Roberta Metsola

0
Publicat:

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a afirmat că Republica Moldova va fi separată de Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană, subliniind că fiecare ţară este evaluată individual şi, atunci când îndeplineşte condiţiile, poate să avanseze.

Roberta Metsola a subliniat că Moldova a înregistrat progrese remarcabile. FOTO: Arhivă

Potrivit oficialului european, Republica Moldova a înregistrat până acum un progres remarcabil în privința aderării la UE, însă mai este nevoie de muncă în ceea ce privește reformele ce vizează statul de drept, lupta împotriva corupției, funcționarea instituțiilor democratice și absorbția eficientă a fondurilor europene.

„Noi am salutat raportul de extindere, care conține recunoașterea progresului înregistrat de Republica Moldova, și vom solicita ca negocierile pentru primul cluster să fie deschise până la finele acestui an”, a declarat Roberta Metsola într-un interviu pentru PRO TV Chișinău.

Întrebată ce se va întâmpla dacă până la sfârșitul anului 2025 nu vor fi demarate negocierile de aderare, Roberta Metsola a răspuns că „ar putea fi vorba și despre oportunități de preaderare” și că întregul proces „este unul lung”, însă Uniunea Europeană va lăsa „ușa deschisă”.

În ceea ce privește relația cu Ucraina, ea a remarcat că „Ucraina, Republica Moldova și celelalte state candidate vor fi tratate individual”. „Decuplarea” celor două țări nu este un subiect de negociere pentru Chișinău, dar este clar că atunci când o țară îndeplinește condițiile, „decizia trebuie să apară”.

Pe de altă parte, regiunea separatistă Transnistria, unde Kremlinul are trupe militare ilegale, rămâne un punct de atenție majoră, iar Roberta Metsola a subliniat că accesul tuturor cetățenilor la servicii de bază este vital și a cerut ca „acești oameni să privească Europa ca la casa lor”.

Întrebat cu privire la posibilitatea aderării Chișinăului fără o rezolvare completă a conflictului din regiunea separatistă Transnistria, oficialul european a răspuns că „nu putem spune acum” și că decizia ține de autoritățile moldovene.

Vizită în Republica Moldova 

În perioada 6-7 noiembrie, Roberta Metsola a fost în vizită la Chișinău, unde a fost despre ce soluții are Bruxellesul pentru a debloca deschiderea negocierilor de aderare pentru Kiev și Chișinău în contextul în care Budapeste se opune cu privire la Ucraina, lucru care blochează ambele state care sunt la pachet, iar președinta Parlamentului European a răspuns că: ,,Fiecare țară candidată își urmează propriul parcurs, unic și bazat pe merite. Am spus însă foarte clar, ca Uniune, că suntem cu adevărat angajați față de determinarea fiecărei țări și că menținem ușile deschise. Nu vorbim despre un act de caritate, ci despre o abordare strategică. Ambele state candidate sunt susținute de Parlamentul European. Am toată încrederea că, în ultimă instanță, vom reuși să avansăm într-o manieră unitară. Noi sprijinim obiectivul doamnei președintă de a găsi soluții creative”.

Blocată de Budapesta

Luna trecută, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa este pregătită să înceapă următoarea etapă de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, însă procesul este blocat din cauza refuzului Ungariei de a aproba avansarea Ucrainei în acelaşi cadru. Lidera de la Chişinău a subliniat că, indiferent de situaţia politică, autorităţile continuă reformele necesare integrării europene.

Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 3 martie 2022, la mai bine de o săptămână de la începerea războiului din Ucraina. Chișinăul a obținut statutul de țară candidată la Uniune în luna iulie a aceluiași an, în același timp cu Kievul.

Pe 15 iunie 2024, ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au dat „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, anunțul fiind făcut de Președinția belgiană a Consiliului UE.

Însă, la masa de tratativelor, cele două țări merg separat, negocierile propriu-zise fiind individuale și putând dura mult, durata acestora variind în funcție de mai multe aspecte.