Procurorii moldoveni oferă noi detalii despre armamentul din camionul de la vamă: adus din Ucraina de un cărăuș

0
Publicat:

Conform procurorilor de la Chișinău, armamentul a fost introdus pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă cu ajutorul unui cărăuș, acesta circulând periodic cu camionul marfar din Ucraina.

Potrivit procurorilor moldoveni, armamentul a fost adus din Ucraina. FOTO: Facebook

Potrivit procurorilor moldoveni, în camion se aflau 18 componente pentru muniții, alte opt muniții complete, un lansator și o dronă de tip „Geran 2”, dezmembrată în urma doborârii, cu așchii vizibile în zonele de desprindere și cu motorul separat de corp.

,,Conform datelor anchetei, aceste muniții au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă cu ajutorul unui cărăuș, care circula cu camionul marfar periodic din Ucraina. Munițiile au fost preluate prin intermediul a mai multor curse, care presupuneau transportarea a câte două unități de muniții, preluate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina, de la persoane necunoscute. Acestea au fost aduse în mod camuflat în Republica Moldova, de unde în scurt timp, au fost preluate de către mai mulți complici. Actele vamale de export au fost perfectate pentru „articole din metal” cu destinația Israel”, au informat responsabilii Procuraturii Generale (PG) din Republica Moldova.

Discreditarea Chișinăului

Între timp, exportatorul, brokerul vamal și transportatorul, care ar fi fost responsabili de actele de export și de organizarea transportului, au fost arestați în Republica Moldova, iar șoferul camionului se află în arest în România.

Reprezentanții PG mai subliniază că acest caz este investigat alături de autoritățile române, urmând ,,a fi efectuate acțiuni de urmărire penală și schimb de informații și probe”. 

,, Precizăm că, din probele și informațiile preliminare obținute pe caz, nu s-a identificat că armele/munițiile ar fi provenit din depozite militare sau strategice, precum depozitul de la Cobasna sau cele ale Armatei Naționale. Toate instituțiile statului cooperează pentru ca cetățenii Republicii Moldova să fie în siguranță. Există o cooperare internațională a mai multor instituții, pentru ca asemenea cazuri să fie investigate cu maximă rigoare și pentru a ne asigura că aceste arme nu ajung în traficul internațional de arme”, au adăugat autoritățile.

Mai mult, acestea iau în calcul, inclusiv, versiunea că prin acest caz s-ar fi încercat discreditarea Republicii Moldova.

Investigațiile au fost declanșate după ce, în data de 20.11.2025, la intrarea în România prin vama Leușeni-Albița, a fost depistat camionul care aparține unei firme de transport din Republica Moldova și care urma să ajungă în Israel.

La scurt timp, șeful Serviciului Vamal (SV) din țara vecină, Radu Vrabie, a reacționat în cazul vehiculului cu armament, subliniind că acesta a fost descoperit în noaptea de miercuri spre joi de vameșii români, după ce au fost alertați de colegii lor moldoveni. Tot el a subliniat că incidentul arată importanța dotării structurii cu echipament modern.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală