„Marşul Memoriei” celor căzuţi în Războiul de pe Nistru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veteranii războiului de pe Nistru. FOTO: Arhivă personală

Veteranii războiului de pe Nistru organizează un marş în memoria celor decedaţi în război, intitulat „Marşul Memoriei”. Astfel, doresc să comemoreze memoria şi înveşnicirea veteranilor, precum şi ajutorarea familiilor celor căzuţi în luptă.

Evenimentul va începe sâmbătă, 22 august, când un grup de veterani ai războiului de pe Nistru vor merge în satul Tabani din raionul Briceni pentru a vizita mormântul lui Valeriu Sâtari. 

Apoi, acţiunea de vizitare a mormintelor veteranilor căzuţi în luptă şi familiile acestora va continua la Burlăneşti, raionul Edineţ, unde îşi află odihna de veci Octavian Cerempei. 

Duminică, 23 august, cei din  „Marşul Memoriei” vor merge în satul Nimereuca, raionul Soroca, la mormintele lui Vitalie Stimpovschi şi Alexandru Fornea. 

A doua etapă a marşului va avea loc la Chişinău, de Ziua Independeţei Republicii Moldova, pe 27 august, veteranii de pe Nistru vor merge la cimitirele „Sf. Lazăr„ şi „Central”, unde sunt înmormântaţi veteranii Arcadie Rusu, Mihai Boţ, Ion Goma, Victor Motroi, Nicolae Stimpovschi şi Ion Potoran. 

„Marşul Memoriei” va continua pe 5 septembrie în satul Băcioi din Ialoveni, satul Buşeuca, Rezina şi în satul Bobeica din raionul Hînceşti, unde sunt înmormântaţi Vitalie Pavăluc, Alexandru Donica şi respectiv Vasile Beregoi. 

În cadrul acţiunii, va avea loc câte un parastas de pomenire pentru cei trecuţi în veşnicie, iar cei prezenţi vor depune flori la mormintele celor căzuţi în lupta războiului, vor discuta cu rudele şi vor propune idei la autorităţile publice locale. 

Proiectul „Marşul Memoriei” va culmina cu depuneri de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe 5 septembrie, ora 17.00. 

Acţiunea este organizată de către Frontul Mişcării Naţionale a Veteranilor de Război de la Nistru „Vulturul de Aur” din Republica Moldova. 

Războiul de pe Nistru a avut loc în perioada 2 martie - 21 iulie 1992, pe partea stângă a răului Nistru, Transnistria. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model