Guvernul SUA oferă Moldovei o susţinere financiară de 4,1 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Guvernul Statelor Unite ale Americii a decis acordarea unei asistenţe suplimentare, în valoare de 4,1 milioane dolari, Guvernului Republicii Moldova prin intermediul programului „Controlul drogurilor şi aplicarea normelor de drept”.

Potrivit unui comunicat de presă al executivului, citat de IPN, sprijinul acordat va fi îndreptat către promovarea supremaţiei legii în Republica Moldova. Totodată, acesta va viza susţinerea eforturilor în domeniul consolidării justiţiei şi a reformei judiciare, combaterii corupţiei, traficului de persoane şi a criminalităţii organizate.

Scrisoarea de Acord cu privire la controlul drogurilor şi aplicarea normelor de drept dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii a fost semnată în august 2001. Astfel, Guvernul SUA alocă anual resurse pentru atingerea standardelor europene şi internaţionale de către Republica Moldova în domeniul aplicării normelor de drept şi cel al justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort