GALERIE FOTO Avere de milioane lăsată de izbelişte de edilii Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Cheptea, managerul întreprinderii Speranţa-Unic ne arată în ce hal au ajuns încăperile FOTO Dumitru Goncear

Din cauza lipsei de implicare a autorităţilor locale, municipalitatea riscă să piardă un imobil de peste 5.000 de metri pătraţi din centrul Chişinăului, care a ajuns o ruină ce prezintă pericol pentru oameni, în loc să aducă profit

Altădată una dintre cele mai mari întreprinderi din Capitală, astăzi Speranţa-Unic a ajuns o ruină. Având imobile în centrul Chişinăului, doar din chiria spaţiului ar trebui să aducă profit acţionarilor, inclusiv Consiliului Municipal, dar generează pierderi de milioane de lei. Clădirea cu patru etaje de pe strada Armenească 45, cu o suprafaţă de circa 5.000 de metri pătraţi, pare a fi un simbol al incapacităţii de administrare a averii municipale.

Pericol pentru viaţa oamenilor

Imobilul, construit în anii ’60 ai secolului trecut, n-a fost reparat de 30 de ani. Etajele trei şi patru nu pot fi folosite pentru că acoperişul curge. Într-o situaţie deplorabilă sunt şi încăperile de la parter. Serviciul Protecţie Civilă a avertizat întreprinderea că-i va suspenda activitatea deoarece „imobilul prezintă pericol pentru viaţa oamenilor“.

Sergiu Cheptea, administrator al firmei din 2010, spune că timp de trei ani a tot încercat să convingă acţionarul majoritar - Consiliul Municipal Chişinău - de necesitatea efectuării unor investiţii în active, ca acestea să aducă profit.

FOTO: Administraţia a depozitat ce a mai rămas din averea întreprinderii

„În perioada 2000-2010, întreprinderea a generat doar pierderi, acumulând datorii de milioane. În 2001, Fiscul a sechestrat şi a vândut trei imobile pentru rambursarea unei datorii de 2,5 milioane de lei. În 2007, graţie amnistiei fiscale, companiei i-au fost iertate datorii de trei milioane de lei. Dar până în 2010 a acumulat alte restanţe -1,3 milioane de lei faţă de buget şi 300.000 de lei faţă de angajaţi. În urma unor măsuri de eficientizare, am reuşit cel puţin să nu mai generăm pierderi, dar întreprinderea are nevoie de investiţii în dezvoltare şi de resurse pentru a stinge datoriile vechi“, explică Sergiu Cheptea.

Consilierii, indiferenţi 

Administratorul spune că a elaborat un plan de redresare a situaţiei, care însă n-a fost aprobat de CMC. „Din cauza atitudinii consilierilor, nu putem barem să casăm activele vechi. De exemplu, avem trei automobile ce stau de zeci de ani în curte şi nu putem nici măcar să le dăm la metal vechi, fără acordul consilierilor. Din aceleaşi motive, nu putem semna contracte de arendă cu chiriaşii pentru a majora taxa“, adaugă managerul.

Sergiu Cheptea a încercat în câteva rânduri să convoace Consiliul de Administraţie pentru a decide soarta întreprinderii, dar spune că s-a lovit de indiferenţă. „Acum nici nu ştiu cine a fost împuternicit de acţionarul majoritar să-i reprezinte interesele“, constată managerul.  Cheptea s-a adresat în instanţă din partea acţionarilor minoritari şi a obţinut o decizie radicală: dizolvarea societăţii şi împărţirea averii între acţionari. Doar după asta responsabilii din cadrul Primăriei Chişinău au început să acţioneze.

Decizii întârziate

Alexandru Fleaş, şef-adjunct al Direcţiei generale Educaţie, Tineret şi Sport a CMC, susţine că abia la începutul lunii martie a fost împuternicit de primarul Dorin Chirtoacă să reprezinte interesele acţionarului majoritar şi nu ştie încă nimic despre ce se întâmplă acolo.

Valentina Constantinov, şef-adjunct al Direcţiei Comerţ, constata la începutul anului, într-o adresare către Dorin Chirtoacă, „lipsa unei poziţii clare a Consiliului Municipal, în calitate de acţionar majoritar, în ceea ce priveşte soarta întreprinderii Speranţa-Unic“. Şi asta pentru că CMC n-a examinat şi aprobat măsurile anticriză propuse de conducerea întreprinderii. Fostul reprezentant în Consiliul de Administraţie anunţa despre faptul că nu îşi mai vede rostul de fi reprezentanul acţionarului prioncipal (Consiliul Muncipal deţin 66,6% din acţiunile Speranţa-Unic) şi preîntâmpina şi despre riscul lichidării societăţii.

FOTO: Şi încăperile de 500 de metri pătraţi dint-o clădire de pe bulevardul Ştefan cel Mare au fost scoase la vânzare

Diana Gurschi, şefa Direcţiei Asistenţă Juridică, spune că există un risc real ca întreprinderea să fie lichidată. Or, legea prevede că „neconvocarea de către societate a adunării generale a acţionarilor timp de doi ani consecutiv constituie temei pentru dizolvarea societăţii în baza hotărârii instanţei“.

Pentru redresarea situaţiei Speranţa-Unic, Gurschi a propus, între alte soluţii, convocarea adunării generale a acţionarilor care ar decide să fie retrase împuternicirile actualului director.

Nu se ştie însă când va fi convocată adunarea. Între timp, Sergiu Cheptea, în calitate sa de lichidator al Speranţa-Unic, a scos la vânzare încăperi cu suprafaţa de 116,8 metri pătraţi deţinute de firmă pe strada Alba Iulia din Capitală, la un preţ de 1,4 milioane de lei. „Dacă o vindem, am putea achita o parte din datoriile faţă de Fisc şi angajaţi“, afirmă Sergiu Cheptea

Au cusut uniforme pentru Air Moldova

Speranţa-Unic este o întreprindere specializată în confecţionarea hainelor. În perioada sovietică acolo lucrau peste o mie de persoane, acum au rămas doar 15. Alte 40, în special croitorese, activează aici în bază de patentă, firma asigurându-le spaţiu, utilaj, dar şi comenzi. Una dintre cele mai importante din ultimii doi ani a fost confecţionarea uniformelor noi pentru însoţitoarele de bord ale companiei Air Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”