Dezbatere: Ce statut trebuie să aibă ministrul Apărării?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Opinii împărţite referitor la statutul pe care trebuie să-l aibă viitorul ministru al Apărăii. În timp ce democraţii sunt de părere că un ministru non-militar este o variantă mai bună pentru Ministerul Apărării, socialiştii consideră că acesta trebuie să fie din sistem şi să aibă grad militar. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros”, la NTV Moldova, transmite IPN.

Potrivit deputatului democrat Sergiu Sârbu, un ministru non-militar va crea un echilibru mai bun în interiorul instituţiei. Statul major întotdeauna este condus de un militar profesionist şi ar putea crea un tandem bun, echilibrat cu un ministru non-militar. O asemenea practică se întâlneşte în multe alte state. „Ministrul este managerul, organizatorul care desfăşoară politici, iniţiative, strategii. Ministrul nu conduce direct armata. Aceasta este condusă de către şeful statului major”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Deputatul socialist Bogdan Ţârdea spune că Igor Dodon a propus în funcţia de ministru al apărării o persoană cu experienţă militară pentru că, fiind comandantul suprem al armatei, preşedintele răspunde de securitatea statului. „Guvernarea vrea să-i retragă preşedintelui şi funcţia de comandant suprem”, a comentat Bogdan Ţârdea.

Preşedintele Igor Dodon a refuzat repetat candidatura lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al apărării, propusă de coaliţia de guvernare şi a propus candidatura generalului Victor Gaiciuc.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG